Strămoşii ne vorbesc prin arbori
Din timpuri stravechi, poporul roman s-a identificat cu elementele naturii, care au devenit o adevarata metafora a filosofiei de viata romanesti. M.Eliade spunea ca : “Arborele este încărcat cu forţe sacre deoarece este vertical, creşte, îşi pierde şi-şi recapătă frunzele, şi deci se regenerează :el moare şi renaşte de nenumărate ori.”
Simbol al vieţii în continuă evoluţie ,arborele devine un simbol al cunoaşterii, o scară spre Paradis, spre divinitate.
Metafora lume – arbore apare reprezentată în multe tradiţii şi reuneşte simbolismul crucii, al axei universale sau pe cel al cunoaşterii.
În mitologia românească copacul devine simbol al forţei , vitejiei, statorniciei, fericirii , prosperării şi longevităţii.
Exista vechi semnificaţii simbolice ale spaţiului circular de la poalele copacului consacrat:
Divan de judecată pentru bătrânii comunităţii
Loc de horă pentru tineri
Loc de odihnă şi adăpost pentru călătorii străini
Spital unde erau expuşi bolnavii incurabili
Loc de jurămînt de legare şi dezlegare a frăţiilor,de iniţiere feciorească , de investire unui conducător,loc de sacrificii, loc de spovedanie.
Scară cerească spre toartele cerului
Loc de înmormântere
Arborii sunt consideraţi sfătuitori, călăuze care orientează sufletele spre lumea cealaltă.
Bradul este unul dintre cei mai semnificativi copaci pentru poporul nostru;el este simbolul permanenţei, al perenităţii şi al vitalităţii.Bradul este aproape nelipsit la momentele cele mai importante ale vieţii:se plantează la naştere, se împodobeşte de Crăciun şi la nuntă,
• Mărul este apreciat din cele mai vechi timpuri , ca fiind un adevărat medicament şi elixir al tinereţii.
• Nucul este în mitologia românească un copac ale cărui fructe sunt utilizate în magia erotică , fiind adesea invocat în farmecele de dragoste .
• Salcia plângătoare sau pletoasă comportă în mitologia românească o semnificaţie profund creştină, asociată cultului Maicii Domnului. Poporul roman a sesizat o legătură mai profundă dintre destinul sau şi salcie atunci când se spune :”Ca salcia ne-am indoit sub furtuni, dar nu ne-am rupt
• Salcâmul, cu lemnul său dur ce aproape că nu putrezeşte şi cu florile albe cu gust dulce de lapte , e un străvechi simbol al imortalităţii, al esenţei spiritual nepieritoare, al speranţei şi victoriei binelui.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu