duminică, 17 februarie 2013
O zi importanta pentru Romania
Astazi este o zi importanta pentru Romania. Este prima data cand tara noastra gazduieste Olimpiada Tineretului. Incepand de azi, 17 pana pe 22 feb. vom putea vedea 8 sporturi de iarna cum ar fi sarituri cu schiurile, patinaj artistic, sanie si multe alte sporturi ce merita vazute. Flacara olimpica a ajuns in Romania, deci ar trebui sa fim onorati ca Romania are o astfel de oportunitate. Avem si noi sportivi care participa, reprezentandu-ne. Dupa noi, am lua medalii la: sarituri cu schiurile, bialtlon si patinaj artistic. Tot azi au venit si suporterii juniorilor. Daca vreti sa mergeti la Olimpiada sau pe scurt FOTE, grabiti-va. Hotelurile din Brasov au fost pline pana la refuz!Am uitat sa mentionez ca Olimpiada se tine la Brasov. Azi a fost deschidrea Olimipadei. Sariturile cu schiurile se vor tine la Rasnov. Daca ati mers la FOTE, va rog sa-mi trimiteti si mie niste poze!
Am niste intrebari, asa de final, la care puteti raspunde la sectiunea de comentarii de mai jos:
1. Credeti ca Romania va mai avea sansa sa gazduiasca un astfel de eveniment?
2. Ce sporturi ati vrea sa vedeti le FOTE?
3. Cu care echipa tineti?
Ceremonia de deschidere incepe la ora 19:30 si va fi transmisa in direct de TVR. Si tot azi, pentru fanii sariturilor cu schiurile: pe Eurosport puteti vedea la ora 18:45 proba pe echipe masculina.
O seara placuta va doresc, numai bine!
Despre poluare
Poluarea apelor si efectele poluarii apelor
In aroganta lor, oamenii s-au crezut din totdeauna stapanii naturii. Apa, prin imensitatea volumului ei, credeau ca“digera” tot ce se aruca in ea ; cu alte cuvinte, intinderile de apa ar fi o imensa lada de gunoi purificatoare. Au fost necesari 50 de ani – in cursul carora s-au aruncat in mare mai multe deseuri de toate felurile decat in cursul celor 20 de secole precedente – pentru ca aceasta iluzie sa se spulbere. Poluarea se produce atunci cand, in urma introducerii unor substante determinate – solide, lichide, gazoase, radioactive – apele sufera modificari fizice, chimice sau biologice, susceptibile de a le face improprii sau periculoase pentru sanatatea publica, pentru viata acvatica, pentru pescuitul industrial, pentru industrie si turism. Poluarea apei datorita agentilor biologici (microorganisme si materii organice fermentescibile) duce la o contaminare puternica, bacteriologica a apei, care are drept urmare raspandirea unor afectiuni cum sunt colibacilozele sau hepatitele vitale, febra tifoida. La aceasta categorie de poluare, pe langa apele uzate urbane pot participa in mare masura industriile alimentare, industria hartiei. Se considera, de exemplu, ca o fabrica de hartie de dimensiuni mijlocii echivaleaza, in ceea ce priveste poluarea, cu un oras de 500.000 de locuitori. Nu mai putin periculoase, sunt apele uzate provenite de la cresterea animalelor in marile complexe agroindustriale, caracterizate de o foarte mare concentrare a animalelor pe spatii inchise, foarte restranse. Poluarea chimica rezulta din deversarea in ape a diversilor compusi ca : nitrati, fosfati si alte substante folosite in agricultura, a unor reziduuri si deseuri provenite din industrie sau din activitati care contin plumb, cupru, zinc, crom, nichel, mercur sau cadmiu. Dealtfel, poluarea apelor cu nitrati si fosfati a devenit tot mai ingrijoratoare in ultimul timp, mai ales in tarile cu agricultura dezvoltata si industrializate. Excesul de ingrasaminte cu azot in sol sau din alte surse poate face ca o parte din nitrati si nitriti sa treaca in apa freatica in cantitati mari. Poluarea apei cu substante organice de sinteza este datorata in principal, detergentilor si pesticidelor. In S.U.A., de exemplu, s-a evaluat la 13,1 % proportia de dermatoze (afectiuni ale pielii) provocate de detergenti. La fel de mare este si gradul de poluare a apelor cu PCB (policlorobifenili), care se utilizeaza foarte mult in industria materialelor plastice sau care apar datorita intrebuintarii in orezarii a octoclordifenilului. Pe langa aceste substante, mai participa nenumarate alte substante organice de sinteza, cum sunt fenolii in apele continentale. Poluarea apei datorita agentilor fizici apare ca urmare a evacuarii in apa a materialelor solide, minerale, insolubile, cum este de pilda deversarea in cursurile de apa a reziduurilor de la exploatarea carierelor sau minelor. In aceasta categorie intra si poluarea termica a apei. Poluarea termica este cauzata de deversarile apelor de racire care provin din industrie si de la unele centrale termice si nucleare . O problema speciala o reprezinta poluarea radioactiva a apelor care poate sa apara in urma unor caderi de materiale radioactive din atmosfera sau, mai ales, ca urmare a incorectei degajari a reziduurilor radioactive lichide sau solide de la industriile care folosesc energie atomica sau de la cercetarile nucleare. Efectele poluarii apelor Un efect al poluarii apelor, deosebit de grav, este eutrofizarea lacurilor, numita si 'moartea lacurilor', ca urmare a cresterii fertilitatii acestora prin aport de elemente nutritive, mai ales fosfati si nitrati, care favorizeaza proliferarea fitiplanctonului si a plantelor acvatice. Putin cate putin, lacul se colmateaza, se ingusteaza si dispare. Poluarea chimica a apelor afecteaza fitoplanctonul si macrofitele in mod diiferit, dupa natura agentului contaminat. Astfel, sarurile de cupru si cromatii sunt toxice pentru alge. Fitoplanctonul este puternic afectat de numeroase pesticide, mai ales erbicide, pe de alta parte, sunt foarte toxici pentru flora microbiana a apelor. Pestii pot muri din cauza tuturor tipurilor de poluare, dar majoritatea cazurilor mortale sunt provocate de lipsa oxigenului dizolvat in apa si datorita pesticidelor si a reziduurilor toxice.Probleme grave ridica, de asemenea, poluarea apelor cu metale grele, mai ales cu mercur, care atinge o mare acumulare pe lantul trofic. Ansamblul consecintelor ecologice ce rezulta din poluarea biosferei cu mercur constituie un semnal de alarma pentru a se pune capat comportamentului iresponsabil al civilizatiei industriale cu privire la calitatea apei.Acolo unde poluarea atinge un anumit grad, de exemplu in porturi,se constata o saracire generala a florei, care in anumite cazuri poate merge pana la disparitia oricarei forme de viata vegetala. Flora marina este amenintata deoarece pelicula uleioasa formeaza un ecran si impiedica oxidarea apei. Se intelege de la sine ca flora din zona de coasta este cea dintai atinsa, dar aceasta nu inseamna ca flora de pe fundul marii este in afara pericolului, deoarece uleiurile, rascolite si iar rascolite de mare, se aglomereaza impreuna cu microorganismele si formeaza sedimente care inabusa fundul marii.Poluarea perturba, totodata, activitatile economice din zonele litorale. Se intelege de la sine ca petrolul este dusmanul crescatorilor de stridii si al pescarilor, deoarece el poate face ca pestii si testaceele sa devina necomestibile. Aceste maree negre aduc, fireste, un prejudiciu considerabil si activitatilor turistice. In toate cazurile curatarea tarmurilor este foarte costisitoare. De aceea, trebuie sa ne convingem ca o lupta impotriva poluarii nu poate fi opera unei tari sau a unei generatii, ci totul trebuie gandit la nivel universal.
Ana Octavia Georoceanu
Clasa a V-a A
In aroganta lor, oamenii s-au crezut din totdeauna stapanii naturii. Apa, prin imensitatea volumului ei, credeau ca“digera” tot ce se aruca in ea ; cu alte cuvinte, intinderile de apa ar fi o imensa lada de gunoi purificatoare. Au fost necesari 50 de ani – in cursul carora s-au aruncat in mare mai multe deseuri de toate felurile decat in cursul celor 20 de secole precedente – pentru ca aceasta iluzie sa se spulbere. Poluarea se produce atunci cand, in urma introducerii unor substante determinate – solide, lichide, gazoase, radioactive – apele sufera modificari fizice, chimice sau biologice, susceptibile de a le face improprii sau periculoase pentru sanatatea publica, pentru viata acvatica, pentru pescuitul industrial, pentru industrie si turism. Poluarea apei datorita agentilor biologici (microorganisme si materii organice fermentescibile) duce la o contaminare puternica, bacteriologica a apei, care are drept urmare raspandirea unor afectiuni cum sunt colibacilozele sau hepatitele vitale, febra tifoida. La aceasta categorie de poluare, pe langa apele uzate urbane pot participa in mare masura industriile alimentare, industria hartiei. Se considera, de exemplu, ca o fabrica de hartie de dimensiuni mijlocii echivaleaza, in ceea ce priveste poluarea, cu un oras de 500.000 de locuitori. Nu mai putin periculoase, sunt apele uzate provenite de la cresterea animalelor in marile complexe agroindustriale, caracterizate de o foarte mare concentrare a animalelor pe spatii inchise, foarte restranse. Poluarea chimica rezulta din deversarea in ape a diversilor compusi ca : nitrati, fosfati si alte substante folosite in agricultura, a unor reziduuri si deseuri provenite din industrie sau din activitati care contin plumb, cupru, zinc, crom, nichel, mercur sau cadmiu. Dealtfel, poluarea apelor cu nitrati si fosfati a devenit tot mai ingrijoratoare in ultimul timp, mai ales in tarile cu agricultura dezvoltata si industrializate. Excesul de ingrasaminte cu azot in sol sau din alte surse poate face ca o parte din nitrati si nitriti sa treaca in apa freatica in cantitati mari. Poluarea apei cu substante organice de sinteza este datorata in principal, detergentilor si pesticidelor. In S.U.A., de exemplu, s-a evaluat la 13,1 % proportia de dermatoze (afectiuni ale pielii) provocate de detergenti. La fel de mare este si gradul de poluare a apelor cu PCB (policlorobifenili), care se utilizeaza foarte mult in industria materialelor plastice sau care apar datorita intrebuintarii in orezarii a octoclordifenilului. Pe langa aceste substante, mai participa nenumarate alte substante organice de sinteza, cum sunt fenolii in apele continentale. Poluarea apei datorita agentilor fizici apare ca urmare a evacuarii in apa a materialelor solide, minerale, insolubile, cum este de pilda deversarea in cursurile de apa a reziduurilor de la exploatarea carierelor sau minelor. In aceasta categorie intra si poluarea termica a apei. Poluarea termica este cauzata de deversarile apelor de racire care provin din industrie si de la unele centrale termice si nucleare . O problema speciala o reprezinta poluarea radioactiva a apelor care poate sa apara in urma unor caderi de materiale radioactive din atmosfera sau, mai ales, ca urmare a incorectei degajari a reziduurilor radioactive lichide sau solide de la industriile care folosesc energie atomica sau de la cercetarile nucleare. Efectele poluarii apelor Un efect al poluarii apelor, deosebit de grav, este eutrofizarea lacurilor, numita si 'moartea lacurilor', ca urmare a cresterii fertilitatii acestora prin aport de elemente nutritive, mai ales fosfati si nitrati, care favorizeaza proliferarea fitiplanctonului si a plantelor acvatice. Putin cate putin, lacul se colmateaza, se ingusteaza si dispare. Poluarea chimica a apelor afecteaza fitoplanctonul si macrofitele in mod diiferit, dupa natura agentului contaminat. Astfel, sarurile de cupru si cromatii sunt toxice pentru alge. Fitoplanctonul este puternic afectat de numeroase pesticide, mai ales erbicide, pe de alta parte, sunt foarte toxici pentru flora microbiana a apelor. Pestii pot muri din cauza tuturor tipurilor de poluare, dar majoritatea cazurilor mortale sunt provocate de lipsa oxigenului dizolvat in apa si datorita pesticidelor si a reziduurilor toxice.Probleme grave ridica, de asemenea, poluarea apelor cu metale grele, mai ales cu mercur, care atinge o mare acumulare pe lantul trofic. Ansamblul consecintelor ecologice ce rezulta din poluarea biosferei cu mercur constituie un semnal de alarma pentru a se pune capat comportamentului iresponsabil al civilizatiei industriale cu privire la calitatea apei.Acolo unde poluarea atinge un anumit grad, de exemplu in porturi,se constata o saracire generala a florei, care in anumite cazuri poate merge pana la disparitia oricarei forme de viata vegetala. Flora marina este amenintata deoarece pelicula uleioasa formeaza un ecran si impiedica oxidarea apei. Se intelege de la sine ca flora din zona de coasta este cea dintai atinsa, dar aceasta nu inseamna ca flora de pe fundul marii este in afara pericolului, deoarece uleiurile, rascolite si iar rascolite de mare, se aglomereaza impreuna cu microorganismele si formeaza sedimente care inabusa fundul marii.Poluarea perturba, totodata, activitatile economice din zonele litorale. Se intelege de la sine ca petrolul este dusmanul crescatorilor de stridii si al pescarilor, deoarece el poate face ca pestii si testaceele sa devina necomestibile. Aceste maree negre aduc, fireste, un prejudiciu considerabil si activitatilor turistice. In toate cazurile curatarea tarmurilor este foarte costisitoare. De aceea, trebuie sa ne convingem ca o lupta impotriva poluarii nu poate fi opera unei tari sau a unei generatii, ci totul trebuie gandit la nivel universal.
Ana Octavia Georoceanu
Clasa a V-a A
Povestirea cu care am fost publicata in volumul "Ce poti face cu doua cuvinte?-Juniorii
Dulapul magic
de Ana Octavia Georoceanu
clasa a V- a A
Școala cu clasele I-VIII “Grigore Moisil”, Ploiești, jud. Prahova
A fost odată ca niciodată, că de s-ar întâmpla în prezent, nimeni n-ar mai fi atent, într-un tărâm departe, departe de al nostru (dar care seamană mult cu cel al oamenilor, în anumite privințe) , un oraș numit Cetatea Poveștilor. Orașul era locuit de zâne, elfi, unicorni și alte creaturi magice. Printre ele se număra o zână mititcă, cu nasul cârn, păr buclat și mulți pistrui jucăuși (să știți ca seamănă cu mine!), pe care o chema Lilica Mititica. Zâna era însă foarte supărată, pentru că, dintre toate zânele, era singura care nu avea aripi. Nu că și le pierduse pe undeva, ci , pur și simplu, așa se născuse. Nu vă spun cum râdeau de ea celelalte zâne, cum o ironizau mereu și cat de tristă era Lilica tot timpul. Într-o zi, pe când zânele se relaxau jucând Imagine Town sau conversând pe Facebook (să știți că și pe tărâmul magic pătrunsese un pic de tehnologie), un unicorn violet a venit în goană strigând panicat: - Se apropie de cetate un dragon uriaș, care scuipă tot felul de resturi și ambalaje nereciclabile! Fugiți și adăpostiți-vă, până nu vă îngroapă în gunoi!!! Aproape tot tărâmul magic a dispărut sub un munte de ambalaje și de resturi de mâncare, din cauza acestei înspăimântătoare creaturi malefice! Fugiți!!! Toți locuitorii orașului au început să fugă care încotro, răsturnând tarabele din piață sau platourile cu prăjituri de la cofetăriile din centru. Un zmeu cu treisprezece capete, a lovit-o în fuga lui pe Lilica, iar ea se rostogoli ca o minge de fotbal până în mijlocul pieței rămase pustii. Zâna se simtea amețită și i se părea că vibrează tot pământul cu ea. De fapt, pământul chiar vibra, pentru că intrase în oraș maleficul dragon, însă zâna era prea zăpăcită ca să-și dea seama, mai ales că peste tot plutea un praf gros de două degete. Când ridică în sfârșit privirea, așteptând ca lumina zilei să limpezească locul în care se afla, observă că se afla chiar lângă laba uriașă a dragonului. I se făcu frică și crezu că-si va găsi sfârșitul în meniul acestuia, digerată printre atâtea resturi dezgustătoare. Dragonul însă părea că avea alte treburi, căci se asezase pe un scaun de plastic de la ceainăria din fața Teatrului de păpuși, scaun pe care oricum îl făcuse praf sub greutatea lui și se scobea între măsele cu piciorul metalic al unei mese de biliard de la Clubul unicornilor sportivi. Zânei nu i se păru prea înfricoșător, cum stătea așa, ci mai degrabă, părea trist și frământat de durere, căci scâncea încetișor (ca un bubuit de tobe, de fapt, însă vorbim de un dragon uriaș) și o lacrimă imensă i se scurgea pe obrazul prăfuit. Lilica vru să se retragă discret, dar se împiedică de un pahar de plastic de la McDonalds, scuipat acum câteva clipe de dragon și căzu peste o farfurie de porțelan din seria revistei Să gătim cu Tom si Jerry (din cele pe care le avea și ea în dulapul din bucătărie). Farfuria se sparse, iar dragonul se întoarse spre ea, își puse pe nas niște ochelari cu rama roșie și, trăgându-și nasul, (Lilica găsi gestul dezgustător și total nepoliticos) întrebă: - Cine e acolo? Lilica încremeni. - Cine e acolo? repetă bubuitor dragonul și o căută cu privirea. “De data asta m-am ars! “și-a zis Lilica, încremenită de groază. Și, de parcă nu era îngrozită suficient, o labă uriașă o prinse de spatele rochiței de borangic roz pe care o purta și o ridică în aer. Dragonul o apropie de ochelarii săi și o privi curios. Zâna era amețită de mirosul respirației sale, gândind că sigur dragonul nu se mai spălase pe dinți de când se născuse. - Sunt Lilica Mititica, răspunse ea cu un strigăt, sperând că dragonul o va auzi. Sunt o zână mică și nevinovată. Sunt minusculă, de fapt, nu ți-aș ajunge nici pe-o măsea și apoi, am un gust groaznic, sunt sigură. - Eu nu mănânc zâne, răspunse dragonul, sunt vegetarian și-mi plac atât de mult cartofii prăjiți și porumbul fiert de la fast-food, că le înghit cu ambalaj cu tot. A, și sucurile, gemul de fructe și dulceața de nuci verzi. Dar de când am mâncat atâtea nimicuri, m-am trezit cu o durere incredibilă de măsea. De aceea scuip resturile meselor mele, nu mă pot abține de durere. Îmi pare rău că am îngropat tărâmul magic în gunoaie. Eu mă consider un tip de treabă și nu doresc răul nimănui, dacă sunt lăsat în pace. Am venit în orașul vostru pentru a căuta lacrima de cristal. Știi ceva despre asta? Lilicăi nu-i venea să-și creadă urechilor (la început credea că doar jucase teatru). Ba chiar i se făcuse milă de bietul dragon. O duruse și pe ea măseaua odată și nu mai voia să-și amintească de cumplitul chin. - Nu știu nimic despre așa ceva, domnule dragon, țipă ea. Dar îi pot întreba pe ceilalți. - Nu-i nevoie să țipi, nu sunt surd. Am un auz excelent, chiar dacă tu ești așa de mică, zise dragonul. Și spui că cineva din orașul tău ar putea ști despre ce vorbesc? - Păi, da, în orașul nostru trăiesc o mulțime de vrăjitori și se știe prea bine că ăștia își bagă nasul peste tot, replică zâna. Am să-l intreb pe bunul meu prieten, Harry Potter, poate ai auzit de el, toți copiii îl adoră! Însă te-aș ruga să mă pui mai întâi jos. Rochița mea nu mai rezistă și să știi că am dat 300 de aripi de licurici schimbători pe ea ( ca să nu mai vorbim că e de la “Zara”, gândi zâna). Dar la ce-ți trebuie o lacimă de cristal? - Bunica mea zicea că e singurul remediu pentru durerea de măsele a dragonilor. Mereu am crezut că e doar o poveste, însă acuma sunt decis să încerc orice. Se spune că lacrimile de cristal cresc numai în peșterile din preajma orașului vostru. Dacă n-o exista așa ceva și dacă n-o merge nici asta, jur să mă sinucid, pe cuvânt de dragon! se smiorcăi acesta. - Să ne grăbim, zise Lilica. Însă deodată se simti iarăsi ridicată în aer , iar dragonul o aseză pe umărul lui. - Zânele n-ar trebui să aibă aripi? întrebă dragonul. - Există zâne și fără aripi, să știi, se răsti jignită Lilica, gândind că dragonul este un necioplit. În sfârșit, după ce urcară un deal, bătură la ușa căsuței lui Harry Potter. Noroc că acesta își lustruia colecția de baghete magice pe care le scosese din dulapul său de abanos și era disponibil. Ascultă cu atenție întreaga poveste și, consultându-și globul de cristal, văzu că în Peștera Speranței existau într-adevăr lacrimi de cristal. Dragonul sări în sus de bucurie, dar vrăjitorul completă: - Intrarea în peșteră este foarte îngustă, iar înăuntru se află un elf bătrân care nu lasă pe nimeni să intre, până cand nu îndeplinește trei porunci, nu știu eu care. Lacrimile de cristal sunt rare și foarte căutate și pentru alte leacuri, așa că trebuie să te dovedești demn s-o capeți. Dragonul era disperat, gândindu-se că nu va putea niciodată să intre în peșteră și să rezolve sarcinile (oricum era cam greu de cap, mereu rămanea corigent la câte o materie în timpul școlii). Generoasă cum era, Lilica se oferi să-l ajute (tot se săturase de ironiile suratelor ei, așa că i-ar fi prins bine o călătorie). Deci, cei doi porniră la drum. Trebuia să iasă din oraș și să suie colina căpcăunilor, apoi să traverseze heleșteul peștilor călători și astfel să ajungă la destinație. Norocul zânei era că dragonul mergea rapid, cu pașii lui mari și era destul de comod pe umărul lui, deși o cam enervau mulțumirile continue ale acestuia. Trecură mai întâi peste frumoasa colină a căpcăunilor. Aici întâlniră un căpcăun trist, care ședea pe un bolovan cu capul în mâini. - Ce s-a întâmplat, domnule căpcăun ? întrebă politicoasă Lilica, după ce se prezentaseră corespunzător. - Vreau să plec din țara asta, fiindcă toți căpcăunii râd de mine. Nu vreau să mă bat și nu-mi place să sperii copiii, mie îmi plac florile și îmi place să citesc povești. Sunt pasionat de teatru și aș dori să ajung actor. Lilica știa cum se simțea căpcăunul, de aceea îl invită și pe el la drum. Și plecară toți trei spre heleșteul peștilor călători. Ajunseră a doua zi dimineața, după ce se odihniră puțin în casa căpcăunului, unde băură un delicios ceai de fructe și gustară un sandviș cu polen de margaretă albastră (cel mai bun!). Aici, întalniră un peștișor verzui, cu ochii bulbucați, care stătea la marginea heleșteului și încerca apa cu o aripioară. Drumeților li se păru ciudat, deși se știa că peștișorii călători ies adesea pe uscat și pleacă în călătorii de afaceri ( sunt niște agenți de vânzări foarte buni!). Însă după ce-și terminau treburile, se întorceau întotdeauna în apă, căci acolo era casa lor. După ce se prezentară și-și spuseră povestea, aflară de la peștișor că și el era trist, pentru că frații lui nu-l acceptau. Era alergic la alge, stuf și trestie și nu-i făcea bine să stea prea mult în heleșteu, spre hazul celorlalți peștișori. Așa că voia și el să plece definitiv și să se stabilească undeva pe o insulă tropicală, unde nu era deloc stuf, numai nisip, căci tare îi mai plăcea să construiască frumos castele. Călătorii deciseră să meargă împreună la drum. Nu trecu mult și dădură peste peștera pe care o căutau. Nu era greu s-o vezi, deoarece avea o firmă cu leduri colorate și-o reclamă de-ți lua ochii (probabil era foarte căutată). - O să intru eu, zise zâna. Așteptați-mă aici! Puțin emoționată, zâna intră prin ușița minusculă din spatele reclamei colorate. Nu făcu mai mult de doi pași și eflul bătrân, așezat comod la biroul său, o opri. - Să nu-mi spui că și tu ai venit pentru o lacrimă de cristal, mormăi el. Cred că știi că trebuie să îndeplinești trei sarcini, înainte de a o căpăta. - Desigur, domnule elf. Și care sunt cele trei sarcini? - Păi, mai întâi trebuie să pui la punct sala de așteptare. Ghivecele cu flori arată jalnic. Trebuie să faci trandafirii mei să crească din nou. Apoi, piscina trebuie curățată, iar nisipul din preajma ei trebuie și el rearanjat. În final, trebuie să mă ajuți să-mi repar laptopul. S-a stricat ultima oară când m-am jucat Solitaire. În plus, lacrimile de cristal cresc într-un dulap magic, păzit de duhul dulapului, care nu-ți va deschide ușa decât dăcă o să joci o mică piesă de teatru pentru el (să știi că se cam plictisește acolo singur!). Poți s-o faci? - O să încerc, domnule elf, însă o să am nevoie de prietenii mei. Pot intra și ei aici? - Bineînțeles, odată ce a intrat cineva pe ușița magică, intrarea se va deschide oricui îl însoțește. Poftiți, vă rog! invită elful pe tovarășii Lilicăi. Peștișorul și căpcăunul intrară imediat, însă dragonul rămase afară să se vaite de durere (oricum era prea mare și pentru o intrare obișnuită). Mai întâi, căpcăunul mătură rapid sala de așteptare, aranjă mesele și scaunele, apoi udă ghivecele, le schimbă pământul cu un amestec pe care-l inventase el și, ca prin farmec, (doar suntem într-o poveste) răsăriră cei mai frumoși trandafiri pe care bătrânul elf îi văzuse vreodată. Apoi peștișorul se puse la treabă. Cum piscina nu avea alge sau stuf, îi fu foarte ușor să se scufunde și să adune frunzele și rămurelele căzute și , mai ales, să aranjeze nisipul, construind două magnifice castele pe marginea piscinei. Veni și rândul laptopului. Peștișorul și căpcăunul se declarară învinși; habar nu aveau cum să deschidă unul, darămite să-l repare. Lilica era în elementul ei. N-o fi având ea aripi, însă la informatică se pricepea de minune. Îi plăcuse mereu să-și bage nasul pe la placa de bază (avea și lipsa aripilor un avantaj, nu se putea întrece toată ziua în zbor), prin unitatea centrală, ba chiar nici placa video nu-i scăpase. De aftfel, laptopul nu avea nevoie decât de o resetare și de o instalare a unui antivirus mai performant. Foarte bucuros, elful cel bătrân le mulțumi din inimă și le dezvălui camera care adăpostea dulapul magic. Acum, cei trei prieteni se aflau în încurcătură. Cum să pună ei în scenă un spectacol de teatru care să-i placă duhului? Căpcăunul, pasionat de teatru cum era, se gândi să recite fiecare câte un catren compus chiar de el. Așa că, a doua zi dimineată, cam obosiți, pentru că repetaseră toată noaptea, prietenii se strânseră în fața dulapului, unde Lilica, după ce făcu o reverență grațioasă, începu să recite: Sunt zâna Lilica cea mititică, Sunt eu mică, dar sunt fără frică Și am venit la dumneata Pe dragon a-l ajuta. Veni rândul peștișorului, care, puțin emoționat, făcu o piruetă pe codiță și zise: Eu sunt peștișorul călător, Dar de afaceri nu-s amator. Nu vreau lacrima de cristal pentru mine, Ci pentru a dragonului măsea de minte. Căpcăunul, însă, se întrecu pe sine. Intră în pași de step și începu să cânte: Eu sunt căpcăunul cel blajin, Sunt pasionat de teatru, toți o știm, Sper să-l distrez pe duh cu arta mea Și astfel, lacrima de cristal să ne-o dea. Nu vă mai povestesc ce încântat a fost duhul, nu atât pentu ceea ce auzise, ci pentru bunătatea celor trei prieteni, care făcuseră călătoria ca să-l ajute pe bietul dragon. Le dărui cu plăcere una din lacrimile sale prețioase și-i lăudă pentru recitalul lor. Apoi, cei trei se grăbiră să iasă afară și să-i dea bietului dragon remediul. Cum înghiți leacul, acesta sări în picioare revigorat. - Ca recunoștință pentru tot ce-ați făcut pentru mine, o să curăț imediat Tărâmul Poveștilor de gunoi. Și, bătând din aripile sale uriașe, strânse degrabă într-un morman imens toate resturile, pe care le arse cu răsuflarea lui de foc, dincolo de oraș. Toată lumea era teribil de fericită că acel cosmar se sfârșise, iar regina zânelor îi răsplăti pe cei trei eroi. Lilicăi ii dărui o pereche de aripioare roz (care se asortau cu rochița ei preferată), peștișorului îi vindecă alergia și-i oferi un sejur de 7 zile la un hotel de 5 stele din Hawaii, iar căpcăunilor le povesti despre faptele tovarășului lor curajos și altruist. Aceștia fură impresionați și-l primiră cu urale pe căpcăunul cel blând, cerându-i sfaturi despre creșterea trandafirilor și construindu-i degrabă o scenă pe care să le recite și lor catrenele lui. Și uite așa, v-am spus povestea mea. Eu capul mi l-am bătut și sper că basmul v-a plăcut. Și dacă nu v-o plăcea, inventați voi altceva.
clasa a V- a A
Școala cu clasele I-VIII “Grigore Moisil”, Ploiești, jud. Prahova
A fost odată ca niciodată, că de s-ar întâmpla în prezent, nimeni n-ar mai fi atent, într-un tărâm departe, departe de al nostru (dar care seamană mult cu cel al oamenilor, în anumite privințe) , un oraș numit Cetatea Poveștilor. Orașul era locuit de zâne, elfi, unicorni și alte creaturi magice. Printre ele se număra o zână mititcă, cu nasul cârn, păr buclat și mulți pistrui jucăuși (să știți ca seamănă cu mine!), pe care o chema Lilica Mititica. Zâna era însă foarte supărată, pentru că, dintre toate zânele, era singura care nu avea aripi. Nu că și le pierduse pe undeva, ci , pur și simplu, așa se născuse. Nu vă spun cum râdeau de ea celelalte zâne, cum o ironizau mereu și cat de tristă era Lilica tot timpul. Într-o zi, pe când zânele se relaxau jucând Imagine Town sau conversând pe Facebook (să știți că și pe tărâmul magic pătrunsese un pic de tehnologie), un unicorn violet a venit în goană strigând panicat: - Se apropie de cetate un dragon uriaș, care scuipă tot felul de resturi și ambalaje nereciclabile! Fugiți și adăpostiți-vă, până nu vă îngroapă în gunoi!!! Aproape tot tărâmul magic a dispărut sub un munte de ambalaje și de resturi de mâncare, din cauza acestei înspăimântătoare creaturi malefice! Fugiți!!! Toți locuitorii orașului au început să fugă care încotro, răsturnând tarabele din piață sau platourile cu prăjituri de la cofetăriile din centru. Un zmeu cu treisprezece capete, a lovit-o în fuga lui pe Lilica, iar ea se rostogoli ca o minge de fotbal până în mijlocul pieței rămase pustii. Zâna se simtea amețită și i se părea că vibrează tot pământul cu ea. De fapt, pământul chiar vibra, pentru că intrase în oraș maleficul dragon, însă zâna era prea zăpăcită ca să-și dea seama, mai ales că peste tot plutea un praf gros de două degete. Când ridică în sfârșit privirea, așteptând ca lumina zilei să limpezească locul în care se afla, observă că se afla chiar lângă laba uriașă a dragonului. I se făcu frică și crezu că-si va găsi sfârșitul în meniul acestuia, digerată printre atâtea resturi dezgustătoare. Dragonul însă părea că avea alte treburi, căci se asezase pe un scaun de plastic de la ceainăria din fața Teatrului de păpuși, scaun pe care oricum îl făcuse praf sub greutatea lui și se scobea între măsele cu piciorul metalic al unei mese de biliard de la Clubul unicornilor sportivi. Zânei nu i se păru prea înfricoșător, cum stătea așa, ci mai degrabă, părea trist și frământat de durere, căci scâncea încetișor (ca un bubuit de tobe, de fapt, însă vorbim de un dragon uriaș) și o lacrimă imensă i se scurgea pe obrazul prăfuit. Lilica vru să se retragă discret, dar se împiedică de un pahar de plastic de la McDonalds, scuipat acum câteva clipe de dragon și căzu peste o farfurie de porțelan din seria revistei Să gătim cu Tom si Jerry (din cele pe care le avea și ea în dulapul din bucătărie). Farfuria se sparse, iar dragonul se întoarse spre ea, își puse pe nas niște ochelari cu rama roșie și, trăgându-și nasul, (Lilica găsi gestul dezgustător și total nepoliticos) întrebă: - Cine e acolo? Lilica încremeni. - Cine e acolo? repetă bubuitor dragonul și o căută cu privirea. “De data asta m-am ars! “și-a zis Lilica, încremenită de groază. Și, de parcă nu era îngrozită suficient, o labă uriașă o prinse de spatele rochiței de borangic roz pe care o purta și o ridică în aer. Dragonul o apropie de ochelarii săi și o privi curios. Zâna era amețită de mirosul respirației sale, gândind că sigur dragonul nu se mai spălase pe dinți de când se născuse. - Sunt Lilica Mititica, răspunse ea cu un strigăt, sperând că dragonul o va auzi. Sunt o zână mică și nevinovată. Sunt minusculă, de fapt, nu ți-aș ajunge nici pe-o măsea și apoi, am un gust groaznic, sunt sigură. - Eu nu mănânc zâne, răspunse dragonul, sunt vegetarian și-mi plac atât de mult cartofii prăjiți și porumbul fiert de la fast-food, că le înghit cu ambalaj cu tot. A, și sucurile, gemul de fructe și dulceața de nuci verzi. Dar de când am mâncat atâtea nimicuri, m-am trezit cu o durere incredibilă de măsea. De aceea scuip resturile meselor mele, nu mă pot abține de durere. Îmi pare rău că am îngropat tărâmul magic în gunoaie. Eu mă consider un tip de treabă și nu doresc răul nimănui, dacă sunt lăsat în pace. Am venit în orașul vostru pentru a căuta lacrima de cristal. Știi ceva despre asta? Lilicăi nu-i venea să-și creadă urechilor (la început credea că doar jucase teatru). Ba chiar i se făcuse milă de bietul dragon. O duruse și pe ea măseaua odată și nu mai voia să-și amintească de cumplitul chin. - Nu știu nimic despre așa ceva, domnule dragon, țipă ea. Dar îi pot întreba pe ceilalți. - Nu-i nevoie să țipi, nu sunt surd. Am un auz excelent, chiar dacă tu ești așa de mică, zise dragonul. Și spui că cineva din orașul tău ar putea ști despre ce vorbesc? - Păi, da, în orașul nostru trăiesc o mulțime de vrăjitori și se știe prea bine că ăștia își bagă nasul peste tot, replică zâna. Am să-l intreb pe bunul meu prieten, Harry Potter, poate ai auzit de el, toți copiii îl adoră! Însă te-aș ruga să mă pui mai întâi jos. Rochița mea nu mai rezistă și să știi că am dat 300 de aripi de licurici schimbători pe ea ( ca să nu mai vorbim că e de la “Zara”, gândi zâna). Dar la ce-ți trebuie o lacimă de cristal? - Bunica mea zicea că e singurul remediu pentru durerea de măsele a dragonilor. Mereu am crezut că e doar o poveste, însă acuma sunt decis să încerc orice. Se spune că lacrimile de cristal cresc numai în peșterile din preajma orașului vostru. Dacă n-o exista așa ceva și dacă n-o merge nici asta, jur să mă sinucid, pe cuvânt de dragon! se smiorcăi acesta. - Să ne grăbim, zise Lilica. Însă deodată se simti iarăsi ridicată în aer , iar dragonul o aseză pe umărul lui. - Zânele n-ar trebui să aibă aripi? întrebă dragonul. - Există zâne și fără aripi, să știi, se răsti jignită Lilica, gândind că dragonul este un necioplit. În sfârșit, după ce urcară un deal, bătură la ușa căsuței lui Harry Potter. Noroc că acesta își lustruia colecția de baghete magice pe care le scosese din dulapul său de abanos și era disponibil. Ascultă cu atenție întreaga poveste și, consultându-și globul de cristal, văzu că în Peștera Speranței existau într-adevăr lacrimi de cristal. Dragonul sări în sus de bucurie, dar vrăjitorul completă: - Intrarea în peșteră este foarte îngustă, iar înăuntru se află un elf bătrân care nu lasă pe nimeni să intre, până cand nu îndeplinește trei porunci, nu știu eu care. Lacrimile de cristal sunt rare și foarte căutate și pentru alte leacuri, așa că trebuie să te dovedești demn s-o capeți. Dragonul era disperat, gândindu-se că nu va putea niciodată să intre în peșteră și să rezolve sarcinile (oricum era cam greu de cap, mereu rămanea corigent la câte o materie în timpul școlii). Generoasă cum era, Lilica se oferi să-l ajute (tot se săturase de ironiile suratelor ei, așa că i-ar fi prins bine o călătorie). Deci, cei doi porniră la drum. Trebuia să iasă din oraș și să suie colina căpcăunilor, apoi să traverseze heleșteul peștilor călători și astfel să ajungă la destinație. Norocul zânei era că dragonul mergea rapid, cu pașii lui mari și era destul de comod pe umărul lui, deși o cam enervau mulțumirile continue ale acestuia. Trecură mai întâi peste frumoasa colină a căpcăunilor. Aici întâlniră un căpcăun trist, care ședea pe un bolovan cu capul în mâini. - Ce s-a întâmplat, domnule căpcăun ? întrebă politicoasă Lilica, după ce se prezentaseră corespunzător. - Vreau să plec din țara asta, fiindcă toți căpcăunii râd de mine. Nu vreau să mă bat și nu-mi place să sperii copiii, mie îmi plac florile și îmi place să citesc povești. Sunt pasionat de teatru și aș dori să ajung actor. Lilica știa cum se simțea căpcăunul, de aceea îl invită și pe el la drum. Și plecară toți trei spre heleșteul peștilor călători. Ajunseră a doua zi dimineața, după ce se odihniră puțin în casa căpcăunului, unde băură un delicios ceai de fructe și gustară un sandviș cu polen de margaretă albastră (cel mai bun!). Aici, întalniră un peștișor verzui, cu ochii bulbucați, care stătea la marginea heleșteului și încerca apa cu o aripioară. Drumeților li se păru ciudat, deși se știa că peștișorii călători ies adesea pe uscat și pleacă în călătorii de afaceri ( sunt niște agenți de vânzări foarte buni!). Însă după ce-și terminau treburile, se întorceau întotdeauna în apă, căci acolo era casa lor. După ce se prezentară și-și spuseră povestea, aflară de la peștișor că și el era trist, pentru că frații lui nu-l acceptau. Era alergic la alge, stuf și trestie și nu-i făcea bine să stea prea mult în heleșteu, spre hazul celorlalți peștișori. Așa că voia și el să plece definitiv și să se stabilească undeva pe o insulă tropicală, unde nu era deloc stuf, numai nisip, căci tare îi mai plăcea să construiască frumos castele. Călătorii deciseră să meargă împreună la drum. Nu trecu mult și dădură peste peștera pe care o căutau. Nu era greu s-o vezi, deoarece avea o firmă cu leduri colorate și-o reclamă de-ți lua ochii (probabil era foarte căutată). - O să intru eu, zise zâna. Așteptați-mă aici! Puțin emoționată, zâna intră prin ușița minusculă din spatele reclamei colorate. Nu făcu mai mult de doi pași și eflul bătrân, așezat comod la biroul său, o opri. - Să nu-mi spui că și tu ai venit pentru o lacrimă de cristal, mormăi el. Cred că știi că trebuie să îndeplinești trei sarcini, înainte de a o căpăta. - Desigur, domnule elf. Și care sunt cele trei sarcini? - Păi, mai întâi trebuie să pui la punct sala de așteptare. Ghivecele cu flori arată jalnic. Trebuie să faci trandafirii mei să crească din nou. Apoi, piscina trebuie curățată, iar nisipul din preajma ei trebuie și el rearanjat. În final, trebuie să mă ajuți să-mi repar laptopul. S-a stricat ultima oară când m-am jucat Solitaire. În plus, lacrimile de cristal cresc într-un dulap magic, păzit de duhul dulapului, care nu-ți va deschide ușa decât dăcă o să joci o mică piesă de teatru pentru el (să știi că se cam plictisește acolo singur!). Poți s-o faci? - O să încerc, domnule elf, însă o să am nevoie de prietenii mei. Pot intra și ei aici? - Bineînțeles, odată ce a intrat cineva pe ușița magică, intrarea se va deschide oricui îl însoțește. Poftiți, vă rog! invită elful pe tovarășii Lilicăi. Peștișorul și căpcăunul intrară imediat, însă dragonul rămase afară să se vaite de durere (oricum era prea mare și pentru o intrare obișnuită). Mai întâi, căpcăunul mătură rapid sala de așteptare, aranjă mesele și scaunele, apoi udă ghivecele, le schimbă pământul cu un amestec pe care-l inventase el și, ca prin farmec, (doar suntem într-o poveste) răsăriră cei mai frumoși trandafiri pe care bătrânul elf îi văzuse vreodată. Apoi peștișorul se puse la treabă. Cum piscina nu avea alge sau stuf, îi fu foarte ușor să se scufunde și să adune frunzele și rămurelele căzute și , mai ales, să aranjeze nisipul, construind două magnifice castele pe marginea piscinei. Veni și rândul laptopului. Peștișorul și căpcăunul se declarară învinși; habar nu aveau cum să deschidă unul, darămite să-l repare. Lilica era în elementul ei. N-o fi având ea aripi, însă la informatică se pricepea de minune. Îi plăcuse mereu să-și bage nasul pe la placa de bază (avea și lipsa aripilor un avantaj, nu se putea întrece toată ziua în zbor), prin unitatea centrală, ba chiar nici placa video nu-i scăpase. De aftfel, laptopul nu avea nevoie decât de o resetare și de o instalare a unui antivirus mai performant. Foarte bucuros, elful cel bătrân le mulțumi din inimă și le dezvălui camera care adăpostea dulapul magic. Acum, cei trei prieteni se aflau în încurcătură. Cum să pună ei în scenă un spectacol de teatru care să-i placă duhului? Căpcăunul, pasionat de teatru cum era, se gândi să recite fiecare câte un catren compus chiar de el. Așa că, a doua zi dimineată, cam obosiți, pentru că repetaseră toată noaptea, prietenii se strânseră în fața dulapului, unde Lilica, după ce făcu o reverență grațioasă, începu să recite: Sunt zâna Lilica cea mititică, Sunt eu mică, dar sunt fără frică Și am venit la dumneata Pe dragon a-l ajuta. Veni rândul peștișorului, care, puțin emoționat, făcu o piruetă pe codiță și zise: Eu sunt peștișorul călător, Dar de afaceri nu-s amator. Nu vreau lacrima de cristal pentru mine, Ci pentru a dragonului măsea de minte. Căpcăunul, însă, se întrecu pe sine. Intră în pași de step și începu să cânte: Eu sunt căpcăunul cel blajin, Sunt pasionat de teatru, toți o știm, Sper să-l distrez pe duh cu arta mea Și astfel, lacrima de cristal să ne-o dea. Nu vă mai povestesc ce încântat a fost duhul, nu atât pentu ceea ce auzise, ci pentru bunătatea celor trei prieteni, care făcuseră călătoria ca să-l ajute pe bietul dragon. Le dărui cu plăcere una din lacrimile sale prețioase și-i lăudă pentru recitalul lor. Apoi, cei trei se grăbiră să iasă afară și să-i dea bietului dragon remediul. Cum înghiți leacul, acesta sări în picioare revigorat. - Ca recunoștință pentru tot ce-ați făcut pentru mine, o să curăț imediat Tărâmul Poveștilor de gunoi. Și, bătând din aripile sale uriașe, strânse degrabă într-un morman imens toate resturile, pe care le arse cu răsuflarea lui de foc, dincolo de oraș. Toată lumea era teribil de fericită că acel cosmar se sfârșise, iar regina zânelor îi răsplăti pe cei trei eroi. Lilicăi ii dărui o pereche de aripioare roz (care se asortau cu rochița ei preferată), peștișorului îi vindecă alergia și-i oferi un sejur de 7 zile la un hotel de 5 stele din Hawaii, iar căpcăunilor le povesti despre faptele tovarășului lor curajos și altruist. Aceștia fură impresionați și-l primiră cu urale pe căpcăunul cel blând, cerându-i sfaturi despre creșterea trandafirilor și construindu-i degrabă o scenă pe care să le recite și lor catrenele lui. Și uite așa, v-am spus povestea mea. Eu capul mi l-am bătut și sper că basmul v-a plăcut. Și dacă nu v-o plăcea, inventați voi altceva.
Tabara facuta de editura Art s-a terminat
Ziua 4 (Joi, 09.08.2012)
Din păcate tabăra s-a sfâșit . Și la masă și în timpul liber am fost supărați că această minunată experiență s-a terminat. Până și cei mai glumeți și energici au fost triști. La ora 10 ne-am întâlinit cu cei doi scriitori care urmau să ne dea sfaturi în legătură cu compunerea pe care am trimis-o editurii. Eu am fost evaluată împreună cu jumatate din prietenii mei de către Ioana și Simona. Simona ne-a luat în grup, iar Ioana separat. După ce fiecare scriitor ne-a dat sfaturi, am fost chemați în sala de conferință ( amplasată deasupra sălii de mese), ca să aflam cum ne-am simțit în tabără, prin folosirea postit-urilor. Am fost uimită că am primit multe postit-uri, fiindcă nu am avut timp să le arăt tuturor că sunt o persoană cu care merită să fii prieten, dar cei care mi-au pus postit-uri chiar au ajuns să mă cunoască destul de bine, cred le-am câștigat încrederea. După întreg incidentul, Evelina i-a rugat pe scriitori să plece, ca să vorbim noi cu ea. I-am aflat ideea, care mi s-a părut genială! Nu-mi venea să cred că Ioana și Simona plecaseră și nu mai puteau primi postit-uri. Upsss! tocmai am dezvăluit secretul! La masa de prânz am avut ocazia să le lipim postit-urile pe spate scriitorilor rămași, iar dânșii păreau fericiți și în același timp surprinși. Până și Evelinei i-am făcut o surpriză, bombardând-o (la figurat) cu postit-uri. Toți ne-am schimbat între noi mailurile, nr. de telefon și am lăsat urări de bine în jurnalele tuturor. Am luat autografe de la toți scriitorii, deveniți acum prietenii nostri și de-abia aștept să le arăt colegilor de la școală. Eu am jurat că îmi voi aminti de această experiență minunată, de oamenii extraordinari cunoscuți, de locurile mirifice și de clipele de neuitat din tabără. Sper ca vântul destinului să facă să ne întâlnim încă o dată cu toții, pentru alte clipe superbe!
P.S. Cum am ajuns acasă, am ațipit puțin. Când m-a trezit mama, am tresărit întrebând-o: Am întârziat la atelier?
Din păcate tabăra s-a sfâșit . Și la masă și în timpul liber am fost supărați că această minunată experiență s-a terminat. Până și cei mai glumeți și energici au fost triști. La ora 10 ne-am întâlinit cu cei doi scriitori care urmau să ne dea sfaturi în legătură cu compunerea pe care am trimis-o editurii. Eu am fost evaluată împreună cu jumatate din prietenii mei de către Ioana și Simona. Simona ne-a luat în grup, iar Ioana separat. După ce fiecare scriitor ne-a dat sfaturi, am fost chemați în sala de conferință ( amplasată deasupra sălii de mese), ca să aflam cum ne-am simțit în tabără, prin folosirea postit-urilor. Am fost uimită că am primit multe postit-uri, fiindcă nu am avut timp să le arăt tuturor că sunt o persoană cu care merită să fii prieten, dar cei care mi-au pus postit-uri chiar au ajuns să mă cunoască destul de bine, cred le-am câștigat încrederea. După întreg incidentul, Evelina i-a rugat pe scriitori să plece, ca să vorbim noi cu ea. I-am aflat ideea, care mi s-a părut genială! Nu-mi venea să cred că Ioana și Simona plecaseră și nu mai puteau primi postit-uri. Upsss! tocmai am dezvăluit secretul! La masa de prânz am avut ocazia să le lipim postit-urile pe spate scriitorilor rămași, iar dânșii păreau fericiți și în același timp surprinși. Până și Evelinei i-am făcut o surpriză, bombardând-o (la figurat) cu postit-uri. Toți ne-am schimbat între noi mailurile, nr. de telefon și am lăsat urări de bine în jurnalele tuturor. Am luat autografe de la toți scriitorii, deveniți acum prietenii nostri și de-abia aștept să le arăt colegilor de la școală. Eu am jurat că îmi voi aminti de această experiență minunată, de oamenii extraordinari cunoscuți, de locurile mirifice și de clipele de neuitat din tabără. Sper ca vântul destinului să facă să ne întâlnim încă o dată cu toții, pentru alte clipe superbe!
P.S. Cum am ajuns acasă, am ațipit puțin. Când m-a trezit mama, am tresărit întrebând-o: Am întârziat la atelier?
Cum a fost penultima zi in tabara de vara
Ziua 3 (Miercuri, 08.08.2012)
Azi am încercat ceva nou, am scris alte compuneri, am jucat teatru, am mimat, mi-am facut noi prieteni și am cunoscut alte două scriitoare, pe Laura și Ioana. Am avut câteva experiențe deosebite, deși am fost cam adormită (am stat până târziu la taclale cu colega de cameră!). Am constatat că prin joc poți învăța și mi-am dat seama că nimic nu-i întâmplător. Oamenii sunt minunați și am câte ceva de învățat de la fiecare și sper că și ei au învățat ceva de la mine. Am avut și o escapadă până la Bran, care pot spune că este un castel impunător, maiestuos și misterios. Mi-ar fi plăcut să-l întâlnesc pe Dracula (de fapt, actorul îmbrăcat ca el), dar nu s-a întâmplat, spre ușurarea colegilor mei. După ce ne-am întors, am avut un atelier și după aceea a urmat focul de tabără. M-am distrat cu prietenii făcuți de-a lungul taberei și am ascultat câtece. Am făcut și o petrecere, unde fiecare a primit cadouri și am dansat până la miezul nopții. Azi m-am simțit cu adevărat cineva special!
Azi am încercat ceva nou, am scris alte compuneri, am jucat teatru, am mimat, mi-am facut noi prieteni și am cunoscut alte două scriitoare, pe Laura și Ioana. Am avut câteva experiențe deosebite, deși am fost cam adormită (am stat până târziu la taclale cu colega de cameră!). Am constatat că prin joc poți învăța și mi-am dat seama că nimic nu-i întâmplător. Oamenii sunt minunați și am câte ceva de învățat de la fiecare și sper că și ei au învățat ceva de la mine. Am avut și o escapadă până la Bran, care pot spune că este un castel impunător, maiestuos și misterios. Mi-ar fi plăcut să-l întâlnesc pe Dracula (de fapt, actorul îmbrăcat ca el), dar nu s-a întâmplat, spre ușurarea colegilor mei. După ce ne-am întors, am avut un atelier și după aceea a urmat focul de tabără. M-am distrat cu prietenii făcuți de-a lungul taberei și am ascultat câtece. Am făcut și o petrecere, unde fiecare a primit cadouri și am dansat până la miezul nopții. Azi m-am simțit cu adevărat cineva special!
O alta zi fantastica
Ziua 2 (Marți, 07.08.2012)
Azi a fost o zi plină și puțin obositoare. Am avut alte ateliere. Am jucat piese de teatru, am desenat și ne-am distrat. Am avut o gramadă de activități deosebite, cu care nu m-am mai întâlnit până acum. A fost minunat să fiu împreună cu copii care au aceleași preocupări ca și mine (colegii mei de clasă sunt interesați mai mult de matematică și nu prea am cu cine să discut despre cărți!). Și la masă m-am amuzat cu prietenii pe care mi i-am făcut (Ioana, Maria, Horia, Luca, Matei) și ne-am jucat, punându-ne tot felul de porecle caraghioase. Mi-a plăcut și mica tratație oferită de Evelina la masa de seară. Seara, am avut parte de o surpriză. Am participat la o discuție video cu scriitorul Călin Mihăilescu, tocmai din Canada! Am fost foarte emoționată când m-a chemat să vorbesc cu el. Ne-a spus că fiecare dintre noi avem un nume secret și că trebuie să-l căutăm tot timpul. M-a întrebat și pe mine care este numele meu secret, dar eu nu i-am răspuns, pentru că nu-l știam încă. El mi-a spus atunci că nu trebuie să-l dezvălui nimănui și mi-a mai spus că am o figură potrivită pentru a fi pictată de un pictor precum Rafael (nu știu cine e, dar o să mă interesez!). În orice caz, am fost foarte încântată! (i-am zis eu mamei să mă fac fotomodel, dar ea spune să las prostiile și să învăț!). Cred că azi am învățat că scriitorii se pot și distra, că este important ca noi să știm să povestim ceea ce am scris și că din desen te poti inspira, vorbind cu culorile, dar și cum să împarți un pat comun .
Azi a fost o zi plină și puțin obositoare. Am avut alte ateliere. Am jucat piese de teatru, am desenat și ne-am distrat. Am avut o gramadă de activități deosebite, cu care nu m-am mai întâlnit până acum. A fost minunat să fiu împreună cu copii care au aceleași preocupări ca și mine (colegii mei de clasă sunt interesați mai mult de matematică și nu prea am cu cine să discut despre cărți!). Și la masă m-am amuzat cu prietenii pe care mi i-am făcut (Ioana, Maria, Horia, Luca, Matei) și ne-am jucat, punându-ne tot felul de porecle caraghioase. Mi-a plăcut și mica tratație oferită de Evelina la masa de seară. Seara, am avut parte de o surpriză. Am participat la o discuție video cu scriitorul Călin Mihăilescu, tocmai din Canada! Am fost foarte emoționată când m-a chemat să vorbesc cu el. Ne-a spus că fiecare dintre noi avem un nume secret și că trebuie să-l căutăm tot timpul. M-a întrebat și pe mine care este numele meu secret, dar eu nu i-am răspuns, pentru că nu-l știam încă. El mi-a spus atunci că nu trebuie să-l dezvălui nimănui și mi-a mai spus că am o figură potrivită pentru a fi pictată de un pictor precum Rafael (nu știu cine e, dar o să mă interesez!). În orice caz, am fost foarte încântată! (i-am zis eu mamei să mă fac fotomodel, dar ea spune să las prostiile și să învăț!). Cred că azi am învățat că scriitorii se pot și distra, că este important ca noi să știm să povestim ceea ce am scris și că din desen te poti inspira, vorbind cu culorile, dar și cum să împarți un pat comun .
Prima zi in tabara de scriere creativa
Jurnal de tabără- Moeciu
Ziua 1 (Luni, 06.08.2012)
Așteptat și iar așteptat. Nu apărea autocarul. În mintea mea au răsărit niște întrebări: „ Oare s-au răzgândit?”, „ Nu mai vor să mă ia?” Când mi-am pus și ultima întrebare, l-am văzut! Un autocar mare, care mă aștepta cu brațele, pardon, ușile deschise. Nu am ezitat și am urcat. I-am văzut pe colegii de tabără și pe scriitori. În vreo trei ore am ajuns la pensiune (care pot spune că arată bine, ca și ultima pensiune la care am fost). A fost prima oară când am mers într-o tabără de creație și nu prea știam la ce să mă aștept. Eram emoționată, iar când am auzit că avem atelier, am intrat puțin în panică. Eu sunt cam timidă și mă cam încurc când vorbesc în public. Mă gândeam că trebuie să fiu atentă la cum mă port, la cum vorbesc și la cât vorbesc (mama zice că uneori vorbește gura fără mine!). Totuși, a ieșit bine, zic eu. Mi-a plăcut că toți erau sociabili și prietenoși (la fel ca și mine!). Dar ceea ce m-a surprins a fost faptul că le spuneam pe nume scriitorilor care ne însoțeau! Nu mai erau doar niște oameni mari și importanți, ci Simona, Liviu, Adina sau Tina! Eu îmi închipuiam că aceștia sunt niște persoane serioase și exigente (ca unii dintre profesorii mei), dar am constatat că erau teribil de amuzanți, se puneau la mintea noastră, ba chiar aveau copii de vârsta noastră! Ne-am prezentat, pe baza numelui nostru, ne-am închipuit ce-ar fi dacă am face lucruri trăsnite. Dar de aici am învățat că orice cuvânt este flexibil, că poți face orice cu el, dacă ai puțină imaginație, că un scriitor are de făcut o mulțime de alegeri (și nu e ușor!). Sper că și ziua următoare va fi la fel!
Ziua 1 (Luni, 06.08.2012)
Așteptat și iar așteptat. Nu apărea autocarul. În mintea mea au răsărit niște întrebări: „ Oare s-au răzgândit?”, „ Nu mai vor să mă ia?” Când mi-am pus și ultima întrebare, l-am văzut! Un autocar mare, care mă aștepta cu brațele, pardon, ușile deschise. Nu am ezitat și am urcat. I-am văzut pe colegii de tabără și pe scriitori. În vreo trei ore am ajuns la pensiune (care pot spune că arată bine, ca și ultima pensiune la care am fost). A fost prima oară când am mers într-o tabără de creație și nu prea știam la ce să mă aștept. Eram emoționată, iar când am auzit că avem atelier, am intrat puțin în panică. Eu sunt cam timidă și mă cam încurc când vorbesc în public. Mă gândeam că trebuie să fiu atentă la cum mă port, la cum vorbesc și la cât vorbesc (mama zice că uneori vorbește gura fără mine!). Totuși, a ieșit bine, zic eu. Mi-a plăcut că toți erau sociabili și prietenoși (la fel ca și mine!). Dar ceea ce m-a surprins a fost faptul că le spuneam pe nume scriitorilor care ne însoțeau! Nu mai erau doar niște oameni mari și importanți, ci Simona, Liviu, Adina sau Tina! Eu îmi închipuiam că aceștia sunt niște persoane serioase și exigente (ca unii dintre profesorii mei), dar am constatat că erau teribil de amuzanți, se puneau la mintea noastră, ba chiar aveau copii de vârsta noastră! Ne-am prezentat, pe baza numelui nostru, ne-am închipuit ce-ar fi dacă am face lucruri trăsnite. Dar de aici am învățat că orice cuvânt este flexibil, că poți face orice cu el, dacă ai puțină imaginație, că un scriitor are de făcut o mulțime de alegeri (și nu e ușor!). Sper că și ziua următoare va fi la fel!
O zi ca baiat
Azi dimineață, când m-am trezit, eram...
Azi dimineață, când m-am trezit, eram băiat. Nu mi s-a parut deloc ciudat, de parcă așa ar fi fost normal! Tata și cu mine plănuisem să mergem la un joc de fotbal. M-am trezit și m-am spălat, mi-am luat niște haine și am coborât pentru micul dejun. Mama iar facea vafe cu sirop de cireșe. Femeile astea nu înțeleg că trebuie să hrănească un băiat cu carne, cipsuri și cartofi prăjiți?! Toți bărbații fac ce zic femeile, fiindcă (vezi Doamne!) sunt fragile și prețioase. Scuza este clasică. Mi-am mâncat vafele și am plecat la meci. Acolo am simțit libertatea și spiritul de aventură ale unui bărbat adevărat. Mi-a plăcut mult meciul, dar urma ceva ce trebuia să fac și cu mama. Să mergem la cumpărături ! ( coșmarul oricărui bărbat). Am ajuns la mall, dar mama nu mă lăsa să mă ating de nicio haină bărbătească, fiindcă avea nevoie de bani (altă scuză clasică!). Totuși, ea și-a umplut coșul cu tot felul de nimicuri. Am ajuns înapoi acasă la ora 22:00, m-am spălat și m-am culcat, sperând ca mâine, când mă voi trezi, să fiu din nou fată (așa poate voi căpăta și eu niște haine noi!).
Azi dimineață, când m-am trezit, eram băiat. Nu mi s-a parut deloc ciudat, de parcă așa ar fi fost normal! Tata și cu mine plănuisem să mergem la un joc de fotbal. M-am trezit și m-am spălat, mi-am luat niște haine și am coborât pentru micul dejun. Mama iar facea vafe cu sirop de cireșe. Femeile astea nu înțeleg că trebuie să hrănească un băiat cu carne, cipsuri și cartofi prăjiți?! Toți bărbații fac ce zic femeile, fiindcă (vezi Doamne!) sunt fragile și prețioase. Scuza este clasică. Mi-am mâncat vafele și am plecat la meci. Acolo am simțit libertatea și spiritul de aventură ale unui bărbat adevărat. Mi-a plăcut mult meciul, dar urma ceva ce trebuia să fac și cu mama. Să mergem la cumpărături ! ( coșmarul oricărui bărbat). Am ajuns la mall, dar mama nu mă lăsa să mă ating de nicio haină bărbătească, fiindcă avea nevoie de bani (altă scuză clasică!). Totuși, ea și-a umplut coșul cu tot felul de nimicuri. Am ajuns înapoi acasă la ora 22:00, m-am spălat și m-am culcat, sperând ca mâine, când mă voi trezi, să fiu din nou fată (așa poate voi căpăta și eu niște haine noi!).
O povestire Horror
Cuvinte: Ioana, jucărie
Genul: Horror
Era ziua de Hallowen. Ioana și prietenii ei colindă din casă în casă, în căutarea dulciurilor. La un moment dat, ajung și la ultima casa de pe o străduță lăturalnică, o casă atât de înfricoșătoare, încât prietenii Ioanei au luat-o la sănătoasa de frică, lăsând-o pe biata fată doar cu jucăria din paie pe care o lua mereu cu ea. Ioana, fiind o fată mai degrabă curioasă, decât curajoasă, se gândi să intre. Cum păși în casă , cu un scârțâit ușa s-a închis, fără ca cineva să apese pe clanță. Când călcă pe parchetul ros de carii, se aprinseră deodată toate torțele ce agățau de pereți, dându-i casei un aer macabru. Fetița observă într-un colț păianjeni, un liliac și chiar o umbră ciudată care se apropia de ea. Sângele îi îngheță în vine și strânse în brațe păpușa de paie. Umbra deveni încet, încet, o fantomă care rânjea cu niște dinți imenși. Ioana luă jucăria și , ocolind fantoma, alergă până la scări. În salonul următor dădu de un vampir și un vârcolac, care se năpustiră asupra ei. Fetița o luă la goană spre ușa de ieșire. Un urlet groaznic se auzi, și când întoarse capul, observă că o gramadă de monștri alergau după ei. Ioana gândi că nu mai are nicio scăpare și regretă că mereu își băga nasul unde nu-i fierbe oala! Închise ochii Și se rugă îngerașului s-o salveze. Deodată, jucăria ei de paie prinse viață, se mări înfricoșător și alungă monștrii, care se înspăimântară de moarte, la rândul lor. Apoi, păpușa de paie redeveni jucăria ei inofensivă. Ioana și păpușa au ajuns în final la ușă și au fugit acasă. Fetița nu suflă o vorbă nimănui despre ce se întâmplase, dar fu recunoscătoare jucăriei ce prinsese viață în noaptea tuturor sfinților. Oricum, de atunci, Ioana și jucăria de paie nu au mai vrut să meargă la colindat de Hallowen.
Genul: Horror
Era ziua de Hallowen. Ioana și prietenii ei colindă din casă în casă, în căutarea dulciurilor. La un moment dat, ajung și la ultima casa de pe o străduță lăturalnică, o casă atât de înfricoșătoare, încât prietenii Ioanei au luat-o la sănătoasa de frică, lăsând-o pe biata fată doar cu jucăria din paie pe care o lua mereu cu ea. Ioana, fiind o fată mai degrabă curioasă, decât curajoasă, se gândi să intre. Cum păși în casă , cu un scârțâit ușa s-a închis, fără ca cineva să apese pe clanță. Când călcă pe parchetul ros de carii, se aprinseră deodată toate torțele ce agățau de pereți, dându-i casei un aer macabru. Fetița observă într-un colț păianjeni, un liliac și chiar o umbră ciudată care se apropia de ea. Sângele îi îngheță în vine și strânse în brațe păpușa de paie. Umbra deveni încet, încet, o fantomă care rânjea cu niște dinți imenși. Ioana luă jucăria și , ocolind fantoma, alergă până la scări. În salonul următor dădu de un vampir și un vârcolac, care se năpustiră asupra ei. Fetița o luă la goană spre ușa de ieșire. Un urlet groaznic se auzi, și când întoarse capul, observă că o gramadă de monștri alergau după ei. Ioana gândi că nu mai are nicio scăpare și regretă că mereu își băga nasul unde nu-i fierbe oala! Închise ochii Și se rugă îngerașului s-o salveze. Deodată, jucăria ei de paie prinse viață, se mări înfricoșător și alungă monștrii, care se înspăimântară de moarte, la rândul lor. Apoi, păpușa de paie redeveni jucăria ei inofensivă. Ioana și păpușa au ajuns în final la ușă și au fugit acasă. Fetița nu suflă o vorbă nimănui despre ce se întâmplase, dar fu recunoscătoare jucăriei ce prinsese viață în noaptea tuturor sfinților. Oricum, de atunci, Ioana și jucăria de paie nu au mai vrut să meargă la colindat de Hallowen.
Mana matematicii
Mâna matematiciană
Eram în timpul orei de matematică și așteptam un miracol (da, după cum puteți auzi, eram ascultată pentru notă!). Nu sunt de 10, dar miza mea era să iau un 10. Era un exercițiu dificil, așa că trebuia să mă concentrez. Dintr-o dată, cineva vorbi: „ Ai grijă la puterea aceea, e un număr mare!” Eu, mirată, întreb: Cine ești? Eu sunt mâna magică, ce a venit să te ajute. O mână? Nu trebuia să fii doar o parte a corpului? Deci nu ar trebui să te miști și nici să vorbești. Da, trebuia să fiu, dar, după cum observi, am ochi și buze, pentru că sunt o mână magică și apar când copiii sunt ascultați. Ok, acum mai puțin cu vorba și ajută-mă să rezolv exercițiul! Bine, te voi ajuta! Cu ajutorul mâinii, am scris și am tot scris, până când am terminat exercițiul (într-un final!) și am primit nota 10. Sper ca această mână divină să vină să mă mai ajute și la teză!
Eram în timpul orei de matematică și așteptam un miracol (da, după cum puteți auzi, eram ascultată pentru notă!). Nu sunt de 10, dar miza mea era să iau un 10. Era un exercițiu dificil, așa că trebuia să mă concentrez. Dintr-o dată, cineva vorbi: „ Ai grijă la puterea aceea, e un număr mare!” Eu, mirată, întreb: Cine ești? Eu sunt mâna magică, ce a venit să te ajute. O mână? Nu trebuia să fii doar o parte a corpului? Deci nu ar trebui să te miști și nici să vorbești. Da, trebuia să fiu, dar, după cum observi, am ochi și buze, pentru că sunt o mână magică și apar când copiii sunt ascultați. Ok, acum mai puțin cu vorba și ajută-mă să rezolv exercițiul! Bine, te voi ajuta! Cu ajutorul mâinii, am scris și am tot scris, până când am terminat exercițiul (într-un final!) și am primit nota 10. Sper ca această mână divină să vină să mă mai ajute și la teză!
Tema pentru scriitori
Moeciu, 7 august,2012
Dragi scriitori,
Cu prietenie vă spun că aș vrea să scrieți mai multe nuvele fantasy. De când eram mică am avut o pasiune în legătură cu creaturile mitice. Dacă vreți, vă dau o idee: elfi, zâne, unicorni, cerberi, și altele. Cred că magia începe să cam lipsească din viața noastră, prea mult calculator și televizor! Ați mai putea, de asemenea, să scrieți despre noi, copiii obișnuiti, care au multe teme de făcut, au emoții la lucrări și pe care îi ceartă mama că nu sunt destul de silitori și, în loc să facă probleme la matematică, scriu „auireli” cu dragoni și zâne înaintea tezei. P.S: E chiar urgentă scrisoarea și confidențială! ( A nu se lăsa la îndemâna pisicilor, câinilor, copiilor foarte mici și a oricăror persoane neutorizate, care ar putea să o deterioreze în vreun fel!!!)
Cu dragoste, a voastră cititoare,
Octavia☺♥
Dragi scriitori,
Cu prietenie vă spun că aș vrea să scrieți mai multe nuvele fantasy. De când eram mică am avut o pasiune în legătură cu creaturile mitice. Dacă vreți, vă dau o idee: elfi, zâne, unicorni, cerberi, și altele. Cred că magia începe să cam lipsească din viața noastră, prea mult calculator și televizor! Ați mai putea, de asemenea, să scrieți despre noi, copiii obișnuiti, care au multe teme de făcut, au emoții la lucrări și pe care îi ceartă mama că nu sunt destul de silitori și, în loc să facă probleme la matematică, scriu „auireli” cu dragoni și zâne înaintea tezei. P.S: E chiar urgentă scrisoarea și confidențială! ( A nu se lăsa la îndemâna pisicilor, câinilor, copiilor foarte mici și a oricăror persoane neutorizate, care ar putea să o deterioreze în vreun fel!!!)
Cu dragoste, a voastră cititoare,
Octavia☺♥
Jucaria care ma reprezinta
Jucăria mea preferată
Cred că jucăria care mă reprezintă cel mai bine este Hopa- Mitică, deoarece în viață treci prin multe aventuri și provocări. Hopa- Mitică se ridică înapoi în picioare, chiar și în cele mai grele situații. Ce înseamnă Hopa- Mitică pentru mine? Hopa- Mitică înseamnă răsturnări de situații, imprevizibilitate și necunoscut. Cum l-am cunoscut? L-am cunoscut când aveam 7 ani, de Moș-Niculae. M-a fascinat cu ochii lui negri, nasucul maro, iar în lăbuțele lui mici era un cadou din plastic. Încă îl mai am și de câte ori îl văd, îi admir tăria cu care putea rezista problemelor. Cu ce mă ajută el? El mă ajută să mă calmez când mă enervez (ceea ce se întâmplă des). De fiecare dată eu mă gândesc la el și îmi trece, fiindcă știu că orice problemă are o rezolvare și de aceea nu trebuie să renunți niciodată, trebuie să cazi mereu in picioare. E un fel de talisman cu noroc? Puteți spune și așa.
Cred că jucăria care mă reprezintă cel mai bine este Hopa- Mitică, deoarece în viață treci prin multe aventuri și provocări. Hopa- Mitică se ridică înapoi în picioare, chiar și în cele mai grele situații. Ce înseamnă Hopa- Mitică pentru mine? Hopa- Mitică înseamnă răsturnări de situații, imprevizibilitate și necunoscut. Cum l-am cunoscut? L-am cunoscut când aveam 7 ani, de Moș-Niculae. M-a fascinat cu ochii lui negri, nasucul maro, iar în lăbuțele lui mici era un cadou din plastic. Încă îl mai am și de câte ori îl văd, îi admir tăria cu care putea rezista problemelor. Cu ce mă ajută el? El mă ajută să mă calmez când mă enervez (ceea ce se întâmplă des). De fiecare dată eu mă gândesc la el și îmi trece, fiindcă știu că orice problemă are o rezolvare și de aceea nu trebuie să renunți niciodată, trebuie să cazi mereu in picioare. E un fel de talisman cu noroc? Puteți spune și așa.
sâmbătă, 16 februarie 2013
Daca as avea puteri supranaturale....
Ce ar fi dacă am avea puteri supranaturale?
Ce ar fi dacă am avea puteri supranaturale? E o întrebare ce mă macină de mult timp. În opinia mea, dacă am avea aceste puteri, am putea să zburăm în locuri în care nimeni nu a ajuns, am avea super viteză, am avea puterea să vedem în raze X și am putea fi invizibili. Dacă am avea aceaste puteri, am putea să facem lumea mai bună!
Ce ar fi dacă am avea puteri supranaturale? E o întrebare ce mă macină de mult timp. În opinia mea, dacă am avea aceste puteri, am putea să zburăm în locuri în care nimeni nu a ajuns, am avea super viteză, am avea puterea să vedem în raze X și am putea fi invizibili. Dacă am avea aceaste puteri, am putea să facem lumea mai bună!
Propozitii amuznte
Pisica icoanei ascultă tăvălugul
răspunzând amical.
„ Abisal călătoresc alții!”
spuse acolitul plictisit.
Tare este minciuna
elefantului că m-a dat pe spate!
Nuca Oanei apasă pantoful
ticsit elimindu-l.
Vacanța are răspunsuri la
toate întrebările Alinei.
Euforic leul face inele.
Vica ripostează acum jucând
ipostaze ciudate ale trompetei omorând-o răscolit!
Despre mine
O –onestă
C -creativă
T -tare
A -amabilă
V -visătoare
I -iepuri (îmi plac mult iepurii.)
A- acvatică (îmi place să petrec mult timp în apă.)
Dragonul intelectual
A fost odată, pe un tărâm îndepărtat, un dragon intelectual. El locuia în Cetatea Poveștilor. După îngroparea țării în gunoi (dragonul nu știa deloc să-și recicleze resturile menajere), a vrut să se revanșeze față de localnici, devenind ucenicul lui Merlin. (În fine, să trecem de toate formalitățile și să ajungem direct la subiect.). După ce a lucrat ca librar pentru Merlin timp de 6 ani, a devenit un mai bun vrăjitor decât el, deoarece, după ce primea cărți de sortat, imediat le citea. Văzând asta, Merlin se îmbufnase și încercase orice ca să țină dragonul departe de cărțile sale. A încercat să-i spună că toate cărțile dăunau grav sănătății, i l-a adus pe Apolodor (pinguinul tenor) să-i cânte în loc (dragonul se dădea în vânt după muzica de operă), dar nimic nu a mers.
Trecură câțiva ani, iar dragonul devenea mai deștept pe zi ce trece. Așa că Merlin, observând situația, i-a zis:
- Fafnirule dragă, am observat că tu muncești din greu, așa că eu îți fac cadou un sejur de 5 stele în Hawaii, la hotelul Coconut Dream.
-Nu mulțumesc, eu vreau să rămân aici. Pielea mea este prea sensibilă la razele ultraviolete și sunt alergic la cocteiluri exotice. Dar Merlin, am început să cred că tu începi să devii gelos pe mine!
-Gelos? Pe tine? Nici dacă ai avea un Iphone ultimul tip, n-aș fi.
Dragonul îl crezu și plecă la baie, deoarece băuse prea multa cafea de la Star Bucks și a mâncat prea mult de la KFC (așa îi plăcea când se apuca de citit). Crezând că dragonul nu-l poate auzi, vrăjitorul își spuse cu voce tare: ”Trebuie să scapi de el, Merlin; oferă-i un laptop ori un smartphone cu Hello Kitty de la Orange. Orice, numai să scapi de el!”
Dragonul însă a auzit și, înfuriat că loialitatea îi este astfel răsplătită, a jurat că-l va face pe Merlin să sufere, lovindu-l unde îl doare mai tare. Se duse frumușel în camera lui Merlin, căutând intrarea secretă unde își ținea vrăjitorul comoara. După o secundă, găsi intrarea. Împinse ușa, iar o bucată de perete căzu zgomotos pe jos, dar dragonului nu-i păsa. Se gândise că intrase prea ușor și că nu se poate să nu fie ceva de pază, așa că își scoase costumul de ninja și-l puse pe el și, după aceea tot arsenalul de arme. Fafnirul mai scoase și un casetofon pe care îl porni pe muzică de acțiune (știți voi, melodia aceea care apare în filmele cu James Bond, aceea cu tamm-tam-tan nana.). Își scoase parfumul Blue Jeans și îl pufăi în aer. Laserele au ieșit la iveală. Un fleac pentru el, așa că a trecut repede de ele. Ajunsese la ceea ce-și dorea: Păpușa Barbie Fashionista (Sport Edition), comoara cea mai de preț a vrăjitorului. Luă păpușa, își dădu jos hainele de ninja și așteptă ca Merlin să vină în camera lui. Apoi, dragonul a scos păpușa și i-a spus lui Merlin că o va transforma într-o păpușă Bratz (păpușile pe care le ura vrăjitorul), dacă nu-l lasă în pace (vraja asta cu păpușile o învățase pe de rost!). Înspăimântat, Merlin i-a promis dragonului că va face orice, numai să-i lase păpușa.
Așa că acum Merlin nu mai e vrajitor, e librar, iar dragonul a devenit vrăjitor.
Ș-am încălecat pe-o pisică și v-am spus o minciunică.
Fluviul Rin
FLUVIUL RIN
Ana Octavia Georoceanu, clasa a VI-a A
Fluviul Rin (in limba germana “Rhein ‘) este unul dintre cele mai mari fluvii ca lungime din Europa. Rinul are o lungime de 1,320 kilometri, dintre care 833 km sunt navigabili. Bazinul hidrografic al raului ajunge la 198.735 km² si are un debit mediu de 2.330 m³/s. Numele fluviului este de provenienta antica si are etomologia din limba indogermana, verbul „re” sau „ri” insemnand „a curge”. In timpul Imperiului Roman, Rinul si Dunarea au constituit cea mai mare parte din frontiera de nord a imperiului. Avea de asemeanea o importanta majora in transportul de marfuri, dar si in formarea unui front de aparare. Multitudinea de castele si fortificatii feudale de-a lungul raului atesta importanta acestuia ca drum navigabil. In urma studiului petrografic al straturilor de roci din valea fluviului, s-a putut estima o vechime de 12 milioane de ani, ce ar insemna ca ar fi izvorat in perioada miocena. Se presupune ca Rinul ar fi izvorat initial din masivul muntos Kaiserstuhl din Germania. Acum, cursul raului este compus din „Rinul anterior” cu punct de izvorare langa Oberalppass, Masivul Gotthard (Elvetia) si din „ Rinul posterior” cu punct de izvorare in Muntele Rheinwaldhorn, Elvetia, si are ca punct de varsare Hoeck (Olanda). De-a lungul cursului raul este marcat kilometric. Acesta marcare a Fluvului Rin incepe de la podul Konstanz. Marcarea se face prin existenta unor table kilometrice pe maluri care la randul lor sunt intercalate cu niste tablite cu o cruce neagra ce semnifica fiecare 500 de metri ai cursului apei. Rinul are la origine mai multe izvoare, de fapt el se formeaza din confluenta „Rinului anterior” si a „Rinului posterior”. Cursul Rinului este fragmentat, impartit in in mai multe regiuni. Astfel in prima faza intalnim „regiunea izvoarelor”, dupa care fluviul trece prin „regiunea alpina”. Dupa unirea Rinului posterior cu cel anterior, fluviul curge spre nord si se varsa in lacul Boldensee, fiind ca o „delta” datorita rezervatiei naturale de protectie a pasarilor. Apoi vine zona lacului, fiind la randul ei impartita in lacul inferior si lacul superior, zona ce se intinde pana la podul Konstanz. De la iesire din localitatea Bodensee, Rinul este impartit in trei si anume: de la Basel pana la Bingen, este numit „Rinul Superior”, intre Bingen si Bonn, este numit „Rinul mijlociu”, iar de la Bonn si pana la delta de la Marea Nordului, este denumit „Rinul inferior”. Rinul se varsa printr-o delta la granita Germaniei cu Olanda. Strabate Elvetia, Lichtenstein, Austria, Germania, Franta si Olanda si trece prin mari orase precum Basel, Strassbourg, Koln, Bonn, Rotterdam. Fluviul Rin reprezinta una dintre cele mai importante cai navigabile din Europa care prin reteaua de canele Rin –Main – Dunare face posibila legatura intre Marea Nordului si Marea Neagra.De-a lungul fluviului s-au dezvoltat importante zone industriale si agricole , fluviul fiind inima Europei de vest .
Ana Octavia Georoceanu, clasa a VI-a A
Fluviul Rin (in limba germana “Rhein ‘) este unul dintre cele mai mari fluvii ca lungime din Europa. Rinul are o lungime de 1,320 kilometri, dintre care 833 km sunt navigabili. Bazinul hidrografic al raului ajunge la 198.735 km² si are un debit mediu de 2.330 m³/s. Numele fluviului este de provenienta antica si are etomologia din limba indogermana, verbul „re” sau „ri” insemnand „a curge”. In timpul Imperiului Roman, Rinul si Dunarea au constituit cea mai mare parte din frontiera de nord a imperiului. Avea de asemeanea o importanta majora in transportul de marfuri, dar si in formarea unui front de aparare. Multitudinea de castele si fortificatii feudale de-a lungul raului atesta importanta acestuia ca drum navigabil. In urma studiului petrografic al straturilor de roci din valea fluviului, s-a putut estima o vechime de 12 milioane de ani, ce ar insemna ca ar fi izvorat in perioada miocena. Se presupune ca Rinul ar fi izvorat initial din masivul muntos Kaiserstuhl din Germania. Acum, cursul raului este compus din „Rinul anterior” cu punct de izvorare langa Oberalppass, Masivul Gotthard (Elvetia) si din „ Rinul posterior” cu punct de izvorare in Muntele Rheinwaldhorn, Elvetia, si are ca punct de varsare Hoeck (Olanda). De-a lungul cursului raul este marcat kilometric. Acesta marcare a Fluvului Rin incepe de la podul Konstanz. Marcarea se face prin existenta unor table kilometrice pe maluri care la randul lor sunt intercalate cu niste tablite cu o cruce neagra ce semnifica fiecare 500 de metri ai cursului apei. Rinul are la origine mai multe izvoare, de fapt el se formeaza din confluenta „Rinului anterior” si a „Rinului posterior”. Cursul Rinului este fragmentat, impartit in in mai multe regiuni. Astfel in prima faza intalnim „regiunea izvoarelor”, dupa care fluviul trece prin „regiunea alpina”. Dupa unirea Rinului posterior cu cel anterior, fluviul curge spre nord si se varsa in lacul Boldensee, fiind ca o „delta” datorita rezervatiei naturale de protectie a pasarilor. Apoi vine zona lacului, fiind la randul ei impartita in lacul inferior si lacul superior, zona ce se intinde pana la podul Konstanz. De la iesire din localitatea Bodensee, Rinul este impartit in trei si anume: de la Basel pana la Bingen, este numit „Rinul Superior”, intre Bingen si Bonn, este numit „Rinul mijlociu”, iar de la Bonn si pana la delta de la Marea Nordului, este denumit „Rinul inferior”. Rinul se varsa printr-o delta la granita Germaniei cu Olanda. Strabate Elvetia, Lichtenstein, Austria, Germania, Franta si Olanda si trece prin mari orase precum Basel, Strassbourg, Koln, Bonn, Rotterdam. Fluviul Rin reprezinta una dintre cele mai importante cai navigabile din Europa care prin reteaua de canele Rin –Main – Dunare face posibila legatura intre Marea Nordului si Marea Neagra.De-a lungul fluviului s-au dezvoltat importante zone industriale si agricole , fluviul fiind inima Europei de vest .
Copacul în arta tradițională românească
de Ana Octavia Georoceanu
clasa a VI-a A, Școala Gimnazială Grigore Moisil, Ploiești
Arta populară îndeplineşte, în strânsă corelaţie cu funcţiile concrete ale obiectelor şi funcţia de artă decorativă. Aceasta reiese fie din vreun motiv ornamental aplicat pe suprafaţa obiectelor de artă, fie din forma bună stilizată şi adecvată scopului a acestor obiecte. Câmpurile ornamentale ale suprafeţei ce suportă decoraţia pot conţine şi unele elemente cu alt rost decât cel pur estetic şi anume unul magic, religios sau alt atribut social-practic. Cu toate că „ornamentul are funcţia unei decoraţiuni” , realismul acestuia se afirmă prin comunicarea unui anumit înţeles preluat din realitatea concretă, prelucrat în contextul artei populare şi se constituie ca depozit al tainelor . Arta ornamentală constituie una din cele mai veridice modalităţi de colective ale fiecărei etnii, comunicare etnoculturală, iar totodată şi de sistematizare colectivă a reprezentărilor din lumea înconjurătoare, corespunzătoare stadiului de dezvoltare şi ţelurilor specifice fiecărei comunităţi. Ornamentul e un „alfabet” ce aduce dovezi, documente etnografice şi istorice cu ajutorul cărora se pot determina evoluţia culturală şi spirituală aunui popor, stilul unei zone dar şi evoluţia parcursă de modul de viaţă desfăşurat în sânul comunităţiirespective. Ca să înţelegem rolul copacului în viaţa omului, trebuie să ne raportăm la timpurile arhaice, la primele unelte (bucăţi de piatră sau lemn), la paleoliticul mijlociu în care omul îşi construieşte adăposturi ad-hoc, suliţe de lemn, descoperă toporul de piatră cu ajutorul căruia confecţionează grosolan, e drept, primele unelte de lemn. Lemnul, materie ideală pentru prelucrare, se îndepărtează tot mai mult de forma lui naturală prin cioplire, îmbrăcând forme cu un aspect cât de cât artistic. Pomul vieţii Acest motiv mai este numit arborele vieţii şi e prezent în mai multe mitologii între care şi cea biblică, iar ca imagine plastică se întâlneşte în variate forme în arta multor popoare din Europa şi Asia. Mitologic, acest arbore întruchipează visul omului, cel al „tinereţii fără bătrâneţe şi al vieţii fără de moarte”. Acest mit se înfăţişează oarecum constant, e vorba în esenţă de un copac ale cărui fructe sau a cărui sevă sunt elixire ale vieţii. În coroana lui stau păsări sau animale înfricoşătoare ce păzesc aceste fructe. În folclorul românesc pomul vieţii se confundă cu mărul care rodeşte mere de aur din basmul „Prâslea cel voinic şi merele de aur”. Pe teritoriul românesc se întâlnesc din epoci diferite trei tipare plastice ale pomului vieţii: cel elenistic – mai ales în sudul ţării, cel iranian – în Moldova şi în Transilvania şi cel traco-dacic cu o răspândire generală. Tiparul elenistic prezintă o geometrizare vădită a arborelui, a tufei sau a florilor şi a păsărilor. La unele variante vasul este foarte mic, aproape dispărut sub buchetul bogat al florii. Tiparul iranian se compune dintr-un copac cu coroana destul de mare şi cu rădăcina îngroşată ca un triunghi simbolizând izvorul. Lateral copacul e păzit de păsări, animale sau figuri antropomorfe. Ca simbol străvechi, originea lui e plasată în Persia. Acest tipar apare cu o frecvenţă sporită în Moldova secolului al XIX-lea. În Transilvania tiparul iranian e prezent pictural atât pe mobilierul românesc, cât şi pe cel săsesc sau unguresc. Tiparul traco-dac a căpătat o răspândire generală. El reprezintă un brad cu sau fără rădăcină sau chiar o ramură de brad. Datorită vechimii sale, păsările însoţitoare lipsesc. Bradul figurează, aşadar, singur, fără niciun element ajutător. În domeniul arhitecturii populare, a decorării lemnului, a pieselor de mobilier, motivul bradului este folosit frecvent datorită uşurinţei scrijelării şi a poziţiei unghiulare a ramurilor faţă de trunchi. Între piesele de mobilier, este semnificativă apariţia bradului pe lada de zestre, aşa cum este în prezent ca pom al nunţii, împodobit şi pus la poartă sau pe casă. În concluzie, dacă tradiţia constituie forţa potenţială a inovaţiei, aceasta, la rândul ei, constituie elementul permanent creator în viaţa de zi cu zi. Unul din imperativele realizării unor inovaţii îl constituie cunoaşterea, înţelegerea şi referirea creatoare la tradiţie, respectarea ei şi integrarea în procesul contemporan de creaţie.
clasa a VI-a A, Școala Gimnazială Grigore Moisil, Ploiești
Arta populară îndeplineşte, în strânsă corelaţie cu funcţiile concrete ale obiectelor şi funcţia de artă decorativă. Aceasta reiese fie din vreun motiv ornamental aplicat pe suprafaţa obiectelor de artă, fie din forma bună stilizată şi adecvată scopului a acestor obiecte. Câmpurile ornamentale ale suprafeţei ce suportă decoraţia pot conţine şi unele elemente cu alt rost decât cel pur estetic şi anume unul magic, religios sau alt atribut social-practic. Cu toate că „ornamentul are funcţia unei decoraţiuni” , realismul acestuia se afirmă prin comunicarea unui anumit înţeles preluat din realitatea concretă, prelucrat în contextul artei populare şi se constituie ca depozit al tainelor . Arta ornamentală constituie una din cele mai veridice modalităţi de colective ale fiecărei etnii, comunicare etnoculturală, iar totodată şi de sistematizare colectivă a reprezentărilor din lumea înconjurătoare, corespunzătoare stadiului de dezvoltare şi ţelurilor specifice fiecărei comunităţi. Ornamentul e un „alfabet” ce aduce dovezi, documente etnografice şi istorice cu ajutorul cărora se pot determina evoluţia culturală şi spirituală aunui popor, stilul unei zone dar şi evoluţia parcursă de modul de viaţă desfăşurat în sânul comunităţiirespective. Ca să înţelegem rolul copacului în viaţa omului, trebuie să ne raportăm la timpurile arhaice, la primele unelte (bucăţi de piatră sau lemn), la paleoliticul mijlociu în care omul îşi construieşte adăposturi ad-hoc, suliţe de lemn, descoperă toporul de piatră cu ajutorul căruia confecţionează grosolan, e drept, primele unelte de lemn. Lemnul, materie ideală pentru prelucrare, se îndepărtează tot mai mult de forma lui naturală prin cioplire, îmbrăcând forme cu un aspect cât de cât artistic. Pomul vieţii Acest motiv mai este numit arborele vieţii şi e prezent în mai multe mitologii între care şi cea biblică, iar ca imagine plastică se întâlneşte în variate forme în arta multor popoare din Europa şi Asia. Mitologic, acest arbore întruchipează visul omului, cel al „tinereţii fără bătrâneţe şi al vieţii fără de moarte”. Acest mit se înfăţişează oarecum constant, e vorba în esenţă de un copac ale cărui fructe sau a cărui sevă sunt elixire ale vieţii. În coroana lui stau păsări sau animale înfricoşătoare ce păzesc aceste fructe. În folclorul românesc pomul vieţii se confundă cu mărul care rodeşte mere de aur din basmul „Prâslea cel voinic şi merele de aur”. Pe teritoriul românesc se întâlnesc din epoci diferite trei tipare plastice ale pomului vieţii: cel elenistic – mai ales în sudul ţării, cel iranian – în Moldova şi în Transilvania şi cel traco-dacic cu o răspândire generală. Tiparul elenistic prezintă o geometrizare vădită a arborelui, a tufei sau a florilor şi a păsărilor. La unele variante vasul este foarte mic, aproape dispărut sub buchetul bogat al florii. Tiparul iranian se compune dintr-un copac cu coroana destul de mare şi cu rădăcina îngroşată ca un triunghi simbolizând izvorul. Lateral copacul e păzit de păsări, animale sau figuri antropomorfe. Ca simbol străvechi, originea lui e plasată în Persia. Acest tipar apare cu o frecvenţă sporită în Moldova secolului al XIX-lea. În Transilvania tiparul iranian e prezent pictural atât pe mobilierul românesc, cât şi pe cel săsesc sau unguresc. Tiparul traco-dac a căpătat o răspândire generală. El reprezintă un brad cu sau fără rădăcină sau chiar o ramură de brad. Datorită vechimii sale, păsările însoţitoare lipsesc. Bradul figurează, aşadar, singur, fără niciun element ajutător. În domeniul arhitecturii populare, a decorării lemnului, a pieselor de mobilier, motivul bradului este folosit frecvent datorită uşurinţei scrijelării şi a poziţiei unghiulare a ramurilor faţă de trunchi. Între piesele de mobilier, este semnificativă apariţia bradului pe lada de zestre, aşa cum este în prezent ca pom al nunţii, împodobit şi pus la poartă sau pe casă. În concluzie, dacă tradiţia constituie forţa potenţială a inovaţiei, aceasta, la rândul ei, constituie elementul permanent creator în viaţa de zi cu zi. Unul din imperativele realizării unor inovaţii îl constituie cunoaşterea, înţelegerea şi referirea creatoare la tradiţie, respectarea ei şi integrarea în procesul contemporan de creaţie.
Marimi fizice si unitati de masura
Ana Octavia Georoceanu Clasa a VI-a A Începute din necesitatea de a determina distanţe, arii ale suprafeţelor terenurilor, cantitiăţi/volume, greutăţi (de fapt mase) de produse, apă şi diferite materiale sau de a determina durate, intervale de timp şi de a stabili scări de timp etc, măsurile de lungime şi de masă (denumită, ca mijloc de măsurare, greutate), au fost bazate, în toată lumea, la începuturile lor, pe unităţi de măsură care derivau de la diferite elemente ale corpului omenesc. Cotul, palma, palmacul, degetul, piciorul omului, care au reprezentat chiar primele mijloace de măsurare, au alcătuit baza sistemului de măsuri pentru lungime, arie, volum/capacitate. Aşa au fost, în antichitate, cotul egiptean, cotul persan şi cotul babilonean şi, în Grecia, piciorul antic şi piciorul olimpic, iar în Europa apuseană piciorul roman, piciorul antic şi piciorul olimpic. Carol cel Mare, rege al francilor (768-814) şi împărat al Occidentului (800-814) a trebuit să promulge un decret privind unificarea unităţilor de măsură în toate ţările reunite sub Coroana sa, dar tentativa a eşuat odată cu Imperiul său. Dezvoltarea unei noi societăţi, odată cu naşterea unor oraşe importante şi independente în Franţa, Germania şi Italia precum şi în alte ţări Europene, începând încă din secolul al 14-lea, a determinat necesitatea imperioasă a folosirii unor unităţi de măsură unice. Adunarea Naţională a Constituantei a adoptat, la 26 martie 1791, principiul constituirii unui sistem de măsuri şi greutăţi ( „system des poids et mesures") bazat pe o unitate de lungime, denumită metru (de la cuvântul grecesc metron care înseamnă măsură), egală cu a 10-a milioana parte a sfertului meridianului pământesc. Definiţia aceasta a fost propusă de către o comisie numită de Academia de ştiinţe din Paris, care avea în componenţă pe următorii oameni de ştiinţă: Jean-Charles Borda, Joseph-Louis Lagrange, Pierre-Simon Laplace şi Gaspard Monge. Unităţile de arie şi volum urmau să fie egale valoric cu multiplii şi submultiplii zecimali ai metrului pătrat şi, respectiv, ai metrului cub. Adunarea Naţională a Franţei a adoptat, de asemenea, la 6 martie 1891, şi hotărârea ca unitatea de masă/greutate să fie masa/greutatea unui decimetru cub de apă la temperatura densităţii maxime, respectiv la 4 °C. Pe baza rezultatelor măsurărilor arcului meridianului dintre Dunkuerque şi Barcelona, efectuate de Delambre şi Mechain, a fost realizat un metru etalon cu repere din platină. Pe baza rezultatelor măsurătorilor efectuate de Antoine Laurent Lavoisier şi colaboratorii săi, asupra masei/greutăţii unui volum cunoscut de apă a fost realizat un kilogram etalon din platină. Pornind de la unităţile metru şi kilogram se puteau forma multiplii şi submultiplii zecimali, prin adăugarea prefixelor mili (1/1000), centi (1/100), deci (1/10) şi, respectiv, kilo (1000), hecto (100), deca (10) la denumirile metru şi gram (de exempu milimetru şi kilogram). Întrucât era bazat pe unitatea metru, sistemul de unităţi creat în Franţa a fost denumit Sistemul Metric. Atunci, a început o nouă etapă în istoria unităţilor de măsură, etapă ce avea să ducă la Sistemul Internaţional de Unităţi (SI). Sistemul internațional de unități (pe scurt Sistemul Internațional) este un sistem de unități de măsură și este forma modernă a sistemului metric (MKS). Abrevierea în toate limbile este SI (potrivit prescurtării franceze: Système international d'unités), indiferent de cum se numește sistemul într-o anumită limbă. Marimea fizica este notiunea care exprima o proprietate a unui sistem fizic. Prima clasificare a marimilor fizice este aceasta: a) marimi fizice fundamentale in SI; b) marimi fizice derivate; c) marimi fizice suplimentare. Actual, sistemul internațional este cel mai utilizat sistem de unități de măsură pe plan mondial. Sistemul este folosit in majoritatea țărilor lumii, la ora actuală doar Marea Britanie și încă trei țări n-au trecut încă oficial la SI: Statele Unite ale Americii, Liberia și Myanmar. Totuși, în SUA SI este larg folosit în mediile științifice. Unități SI fundamentale: Mărime Simbol Denumire Simbol unitate lungime l metru m masă m kilogram kg timp t secundă s Unități SI derivate din cele fundamentale: Mărime Simbol Denumire Simbol dimensional arie A metru pătrat m2 volum V metru cub m3 viteză v metru pe secundă m s-1 Multiplii metrului sunt: decametrul (dam), hectometrul (hm) şi kilometrul (km). Submultiplii metrului sunt: decimetrul (dm), centimetrul (cm) şi milimetrul (mm). Atenţie: decametrul se notează dam, pentru că dm se foloseşte pentru decimetru. 1 dam = 10 m 1 hm = 100 m 1 km = 1000 m 1 dm = 0,1 m 1 cm = 0,01 m 1 mm = 0,001 m1 dam = 10 m = 100 dm = 1000 cm = 10000 mm 1 hm = 10 dam = 100 m = 1000 dm = 10000 cm = 100000 mm 1 km = 10 hm = 100 dam = 1000 m = 10000 dm = 100000 cm = 1000000 mm 1 dm = 0,1 m = 0,01 dam = 0,001 hm = 0,0001 km 1 cm = 0,01 m = 0,001 dam = 0,0001 hm = 0,00001 km 1 mm = 0,001 m = 0,0001 dam = 0,00001 hm = 0,000001 km Submultipli kilogramului sunt: 1kg=10 hectograme (hg) 1kg=100 decagrame (dag) 1kg=1.000 grame (g) 1kg=10.000 decigrame (dg) 1kg=100.000 centigrame (cg) 1kg=1.000.000 miligrame (mg) Multiplii kilogramului sunt: 1 q (chintal) = 100 kg 1 t (tonă) = 1.000 kg Multiplii ai secundei sunt: - ziua — 1 zi = 24 ore = 1440 min = 86 400 s - ora — 1 ora = 60 min = 3 600 s - minutul — 1 min = 60 s Aria unei suprafețe este o măsură a cât de întinsă este acea suprafață. Adesea cuvântul suprafață se utilizează cu sensul de aria suprafeței. - Aria unui dreptunghi este produsul lungimilor a două laturi alăturate. - Aria unui pătrat este latura la puterea a 2- a. Unitatea principala pentru arie este metrul patrat. Submultiplii Unitate principala Multiplii mm2 cm2 dm2 m2 dm2 hm2 km2 ← Descresc din 102 in 102 Cresc din 102 in 102 → La transformarea unei unitati de masura mai mici intr-o unitate mai mare, impartim la 102 , 104 , 106 , ... La transformarea unei unitati de masura mai mari intr-o unitate mai mica, inmultim cu 10 2 , 104 , 106 ,... Mărime fizică derivată, viteza se definește ca fiind distanța parcursă de un obiect (prin cuvântul "obiect" se înțelege un corp sau o particulă) într-un anumit interval de timp. În Sistemul Internațional de Măsuri lungimea se măsoară în metru iar timpul în secundă, rezultă că unitatea de măsură pentru viteză este: Unitatea principala de volum este metrul cub. Simbolul ce noteaza metrul cub este m . Un m reprezinta volumul unui cub cu muchia de 1 metru. 1 km3 = 103 hm3=106 dam3 =109 m3 =1012 dm3 =1015 cm3 =1018 mm3 Submultiplii Unitate principala Multiplii mm3 cm3 dm3 m3 dm3 hm3 km3 ← Descresc din 103 in 103 Cresc din 103 in 103 → La transformarea unei unitati de masura mai mici intr-o unitate mai mare, impartim la 103 , 106 , 109 , ... La transformarea unei unitati de masura mai mari intr-o unitate mai mica, inmultim cu 10 3 , 106 , 109 ,... Ex. 7 m3 = 7000 dm3 4 hm3 =4000000 m3. - Volumul paralelipipedului dreptunghic este: V=Lxlxh - Volumul cubului este: V=lxlxl sau V=l Unitati ale volumului egale cu alte unitati : litrul si gramul. 1 dm3= 1 l 1cm3=1 g 1dm3=1000 cm3=1000 g 1m 3=1000 dm3=1000 l Stiati ca.... Multiplii metrului cub se utilizeaza foarte rar in viata cotidiana ?
Ana Octavia Georoceanu Clasa a VI-a A Începute din necesitatea de a determina distanţe, arii ale suprafeţelor terenurilor, cantitiăţi/volume, greutăţi (de fapt mase) de produse, apă şi diferite materiale sau de a determina durate, intervale de timp şi de a stabili scări de timp etc, măsurile de lungime şi de masă (denumită, ca mijloc de măsurare, greutate), au fost bazate, în toată lumea, la începuturile lor, pe unităţi de măsură care derivau de la diferite elemente ale corpului omenesc. Cotul, palma, palmacul, degetul, piciorul omului, care au reprezentat chiar primele mijloace de măsurare, au alcătuit baza sistemului de măsuri pentru lungime, arie, volum/capacitate. Aşa au fost, în antichitate, cotul egiptean, cotul persan şi cotul babilonean şi, în Grecia, piciorul antic şi piciorul olimpic, iar în Europa apuseană piciorul roman, piciorul antic şi piciorul olimpic. Carol cel Mare, rege al francilor (768-814) şi împărat al Occidentului (800-814) a trebuit să promulge un decret privind unificarea unităţilor de măsură în toate ţările reunite sub Coroana sa, dar tentativa a eşuat odată cu Imperiul său. Dezvoltarea unei noi societăţi, odată cu naşterea unor oraşe importante şi independente în Franţa, Germania şi Italia precum şi în alte ţări Europene, începând încă din secolul al 14-lea, a determinat necesitatea imperioasă a folosirii unor unităţi de măsură unice. Adunarea Naţională a Constituantei a adoptat, la 26 martie 1791, principiul constituirii unui sistem de măsuri şi greutăţi ( „system des poids et mesures") bazat pe o unitate de lungime, denumită metru (de la cuvântul grecesc metron care înseamnă măsură), egală cu a 10-a milioana parte a sfertului meridianului pământesc. Definiţia aceasta a fost propusă de către o comisie numită de Academia de ştiinţe din Paris, care avea în componenţă pe următorii oameni de ştiinţă: Jean-Charles Borda, Joseph-Louis Lagrange, Pierre-Simon Laplace şi Gaspard Monge. Unităţile de arie şi volum urmau să fie egale valoric cu multiplii şi submultiplii zecimali ai metrului pătrat şi, respectiv, ai metrului cub. Adunarea Naţională a Franţei a adoptat, de asemenea, la 6 martie 1891, şi hotărârea ca unitatea de masă/greutate să fie masa/greutatea unui decimetru cub de apă la temperatura densităţii maxime, respectiv la 4 °C. Pe baza rezultatelor măsurărilor arcului meridianului dintre Dunkuerque şi Barcelona, efectuate de Delambre şi Mechain, a fost realizat un metru etalon cu repere din platină. Pe baza rezultatelor măsurătorilor efectuate de Antoine Laurent Lavoisier şi colaboratorii săi, asupra masei/greutăţii unui volum cunoscut de apă a fost realizat un kilogram etalon din platină. Pornind de la unităţile metru şi kilogram se puteau forma multiplii şi submultiplii zecimali, prin adăugarea prefixelor mili (1/1000), centi (1/100), deci (1/10) şi, respectiv, kilo (1000), hecto (100), deca (10) la denumirile metru şi gram (de exempu milimetru şi kilogram). Întrucât era bazat pe unitatea metru, sistemul de unităţi creat în Franţa a fost denumit Sistemul Metric. Atunci, a început o nouă etapă în istoria unităţilor de măsură, etapă ce avea să ducă la Sistemul Internaţional de Unităţi (SI). Sistemul internațional de unități (pe scurt Sistemul Internațional) este un sistem de unități de măsură și este forma modernă a sistemului metric (MKS). Abrevierea în toate limbile este SI (potrivit prescurtării franceze: Système international d'unités), indiferent de cum se numește sistemul într-o anumită limbă. Marimea fizica este notiunea care exprima o proprietate a unui sistem fizic. Prima clasificare a marimilor fizice este aceasta: a) marimi fizice fundamentale in SI; b) marimi fizice derivate; c) marimi fizice suplimentare. Actual, sistemul internațional este cel mai utilizat sistem de unități de măsură pe plan mondial. Sistemul este folosit in majoritatea țărilor lumii, la ora actuală doar Marea Britanie și încă trei țări n-au trecut încă oficial la SI: Statele Unite ale Americii, Liberia și Myanmar. Totuși, în SUA SI este larg folosit în mediile științifice. Unități SI fundamentale: Mărime Simbol Denumire Simbol unitate lungime l metru m masă m kilogram kg timp t secundă s Unități SI derivate din cele fundamentale: Mărime Simbol Denumire Simbol dimensional arie A metru pătrat m2 volum V metru cub m3 viteză v metru pe secundă m s-1 Multiplii metrului sunt: decametrul (dam), hectometrul (hm) şi kilometrul (km). Submultiplii metrului sunt: decimetrul (dm), centimetrul (cm) şi milimetrul (mm). Atenţie: decametrul se notează dam, pentru că dm se foloseşte pentru decimetru. 1 dam = 10 m 1 hm = 100 m 1 km = 1000 m 1 dm = 0,1 m 1 cm = 0,01 m 1 mm = 0,001 m1 dam = 10 m = 100 dm = 1000 cm = 10000 mm 1 hm = 10 dam = 100 m = 1000 dm = 10000 cm = 100000 mm 1 km = 10 hm = 100 dam = 1000 m = 10000 dm = 100000 cm = 1000000 mm 1 dm = 0,1 m = 0,01 dam = 0,001 hm = 0,0001 km 1 cm = 0,01 m = 0,001 dam = 0,0001 hm = 0,00001 km 1 mm = 0,001 m = 0,0001 dam = 0,00001 hm = 0,000001 km Submultipli kilogramului sunt: 1kg=10 hectograme (hg) 1kg=100 decagrame (dag) 1kg=1.000 grame (g) 1kg=10.000 decigrame (dg) 1kg=100.000 centigrame (cg) 1kg=1.000.000 miligrame (mg) Multiplii kilogramului sunt: 1 q (chintal) = 100 kg 1 t (tonă) = 1.000 kg Multiplii ai secundei sunt: - ziua — 1 zi = 24 ore = 1440 min = 86 400 s - ora — 1 ora = 60 min = 3 600 s - minutul — 1 min = 60 s Aria unei suprafețe este o măsură a cât de întinsă este acea suprafață. Adesea cuvântul suprafață se utilizează cu sensul de aria suprafeței. - Aria unui dreptunghi este produsul lungimilor a două laturi alăturate. - Aria unui pătrat este latura la puterea a 2- a. Unitatea principala pentru arie este metrul patrat. Submultiplii Unitate principala Multiplii mm2 cm2 dm2 m2 dm2 hm2 km2 ← Descresc din 102 in 102 Cresc din 102 in 102 → La transformarea unei unitati de masura mai mici intr-o unitate mai mare, impartim la 102 , 104 , 106 , ... La transformarea unei unitati de masura mai mari intr-o unitate mai mica, inmultim cu 10 2 , 104 , 106 ,... Mărime fizică derivată, viteza se definește ca fiind distanța parcursă de un obiect (prin cuvântul "obiect" se înțelege un corp sau o particulă) într-un anumit interval de timp. În Sistemul Internațional de Măsuri lungimea se măsoară în metru iar timpul în secundă, rezultă că unitatea de măsură pentru viteză este: Unitatea principala de volum este metrul cub. Simbolul ce noteaza metrul cub este m . Un m reprezinta volumul unui cub cu muchia de 1 metru. 1 km3 = 103 hm3=106 dam3 =109 m3 =1012 dm3 =1015 cm3 =1018 mm3 Submultiplii Unitate principala Multiplii mm3 cm3 dm3 m3 dm3 hm3 km3 ← Descresc din 103 in 103 Cresc din 103 in 103 → La transformarea unei unitati de masura mai mici intr-o unitate mai mare, impartim la 103 , 106 , 109 , ... La transformarea unei unitati de masura mai mari intr-o unitate mai mica, inmultim cu 10 3 , 106 , 109 ,... Ex. 7 m3 = 7000 dm3 4 hm3 =4000000 m3. - Volumul paralelipipedului dreptunghic este: V=Lxlxh - Volumul cubului este: V=lxlxl sau V=l Unitati ale volumului egale cu alte unitati : litrul si gramul. 1 dm3= 1 l 1cm3=1 g 1dm3=1000 cm3=1000 g 1m 3=1000 dm3=1000 l Stiati ca.... Multiplii metrului cub se utilizeaza foarte rar in viata cotidiana ?
Copacii in viata omului si a poprului roman
Strămoşii ne vorbesc prin arbori
Din timpuri stravechi, poporul roman s-a identificat cu elementele naturii, care au devenit o adevarata metafora a filosofiei de viata romanesti. M.Eliade spunea ca : “Arborele este încărcat cu forţe sacre deoarece este vertical, creşte, îşi pierde şi-şi recapătă frunzele, şi deci se regenerează :el moare şi renaşte de nenumărate ori.” Simbol al vieţii în continuă evoluţie ,arborele devine un simbol al cunoaşterii, o scară spre Paradis, spre divinitate. Metafora lume – arbore apare reprezentată în multe tradiţii şi reuneşte simbolismul crucii, al axei universale sau pe cel al cunoaşterii. În mitologia românească copacul devine simbol al forţei , vitejiei, statorniciei, fericirii , prosperării şi longevităţii. Exista vechi semnificaţii simbolice ale spaţiului circular de la poalele copacului consacrat: Divan de judecată pentru bătrânii comunităţii Loc de horă pentru tineri Loc de odihnă şi adăpost pentru călătorii străini Spital unde erau expuşi bolnavii incurabili Loc de jurămînt de legare şi dezlegare a frăţiilor,de iniţiere feciorească , de investire unui conducător,loc de sacrificii, loc de spovedanie. Scară cerească spre toartele cerului Loc de înmormântere Arborii sunt consideraţi sfătuitori, călăuze care orientează sufletele spre lumea cealaltă. Bradul este unul dintre cei mai semnificativi copaci pentru poporul nostru;el este simbolul permanenţei, al perenităţii şi al vitalităţii.Bradul este aproape nelipsit la momentele cele mai importante ale vieţii:se plantează la naştere, se împodobeşte de Crăciun şi la nuntă, • Mărul este apreciat din cele mai vechi timpuri , ca fiind un adevărat medicament şi elixir al tinereţii. • Nucul este în mitologia românească un copac ale cărui fructe sunt utilizate în magia erotică , fiind adesea invocat în farmecele de dragoste . • Salcia plângătoare sau pletoasă comportă în mitologia românească o semnificaţie profund creştină, asociată cultului Maicii Domnului. Poporul roman a sesizat o legătură mai profundă dintre destinul sau şi salcie atunci când se spune :”Ca salcia ne-am indoit sub furtuni, dar nu ne-am rupt • Salcâmul, cu lemnul său dur ce aproape că nu putrezeşte şi cu florile albe cu gust dulce de lapte , e un străvechi simbol al imortalităţii, al esenţei spiritual nepieritoare, al speranţei şi victoriei binelui.
Din timpuri stravechi, poporul roman s-a identificat cu elementele naturii, care au devenit o adevarata metafora a filosofiei de viata romanesti. M.Eliade spunea ca : “Arborele este încărcat cu forţe sacre deoarece este vertical, creşte, îşi pierde şi-şi recapătă frunzele, şi deci se regenerează :el moare şi renaşte de nenumărate ori.” Simbol al vieţii în continuă evoluţie ,arborele devine un simbol al cunoaşterii, o scară spre Paradis, spre divinitate. Metafora lume – arbore apare reprezentată în multe tradiţii şi reuneşte simbolismul crucii, al axei universale sau pe cel al cunoaşterii. În mitologia românească copacul devine simbol al forţei , vitejiei, statorniciei, fericirii , prosperării şi longevităţii. Exista vechi semnificaţii simbolice ale spaţiului circular de la poalele copacului consacrat: Divan de judecată pentru bătrânii comunităţii Loc de horă pentru tineri Loc de odihnă şi adăpost pentru călătorii străini Spital unde erau expuşi bolnavii incurabili Loc de jurămînt de legare şi dezlegare a frăţiilor,de iniţiere feciorească , de investire unui conducător,loc de sacrificii, loc de spovedanie. Scară cerească spre toartele cerului Loc de înmormântere Arborii sunt consideraţi sfătuitori, călăuze care orientează sufletele spre lumea cealaltă. Bradul este unul dintre cei mai semnificativi copaci pentru poporul nostru;el este simbolul permanenţei, al perenităţii şi al vitalităţii.Bradul este aproape nelipsit la momentele cele mai importante ale vieţii:se plantează la naştere, se împodobeşte de Crăciun şi la nuntă, • Mărul este apreciat din cele mai vechi timpuri , ca fiind un adevărat medicament şi elixir al tinereţii. • Nucul este în mitologia românească un copac ale cărui fructe sunt utilizate în magia erotică , fiind adesea invocat în farmecele de dragoste . • Salcia plângătoare sau pletoasă comportă în mitologia românească o semnificaţie profund creştină, asociată cultului Maicii Domnului. Poporul roman a sesizat o legătură mai profundă dintre destinul sau şi salcie atunci când se spune :”Ca salcia ne-am indoit sub furtuni, dar nu ne-am rupt • Salcâmul, cu lemnul său dur ce aproape că nu putrezeşte şi cu florile albe cu gust dulce de lapte , e un străvechi simbol al imortalităţii, al esenţei spiritual nepieritoare, al speranţei şi victoriei binelui.
Proiect la geometrie
Puncte, drepte, plane, corpuri geometrice
Ana Octavia Georoceanu -clasa a VI-a A-
Aspecte teoretice
Punctul este figura geometrica ce se aseamana cu o urma lasata de un creion pe hartie. Se noteaza cu literele mari ale alfabetului: A, B, C … Punctul nu are dimensiuni. Dreapta poate fi comparata cu un fir intins. Dreapta este nemarginita si se noteaza cu literele mici ale alfabetului: a, b, c … Dreapta este formata dintr-o multime de puncte, numite puncte coliniare. Planul poate fi comparat cu suprafata unui geam, dar presupus nemarginit. Planul se deseneaza ca un paralelogram si se noteaza cu literele mici ale alfabetului grecesc: (alpha), (beta), (gamma) … Axiomele geometriei in spatiu: Axioma 1. Prin doua puncte distincte trece o singura dreapta, orice dreapta contine cel putin doua puncte distincte. Axioma 2. Prin trei puncte necoliniare trece un singur plan, orice plan contine cel putin trei puncte necoliniare. Pentru trei puncte necoliniare A, B, C, se noateaza planul determinat de ele astfel: (ABC). Axioma 3. Daca doua puncte distincte apartin unui plan, atunci dreapta determinata de ele este inclusa in acel plan. Axioma 4. Daca doua plane se intersecteaza (adica au un punct comun), atunci intersectia lor este o dreapta. Axioma 5. In spatiu exista cel putin patru puncte necoplanare. Determinarea dreptei Doua puncte diferite determina o dreapta. Se citeste dreapta AB (unde A si B sunt punte ce apartin dreptei) sau dreapta d. Trei puncte situate pe o dreapta se numesc puncte coliniare. Determinarea planului • Trei punte necoliniare determina un plan. • Doua drepte concurente determina un plan. • O dreapta si un punct exterior ei determina un plan. • Doua drepte paralele determina un plan. Paralelipipedul dreptunghic: • bazele sunt dreptunghiuri si plane paralele; • fatele laterale opuse sunt dreptunghiuri congruente; • fetele laterale opuse sunt in plane paralele; • fetele laterale sunt perpendiculare pe baze; • . Cubul: • toate cele 6 fete sunt patrate; • bazele sunt patrate si plane paralele; • fetele laterale opuse sunt patrate congruente; • fetele laterale opuse sunt in plane paralele; • fetele laterale sunt perpendiculare pe baze; • . Pozitiile relative a doua drepte in spatiu; relatia de paralelism in spatiu Definitie: Se numesc drepte coplanare, dreptele care sunt situate in acelasi plan. In caz contrar se numesc drepte necoplanare. Doua drepte sunt necoplanare daca nu sunt concurente si nu sunt paralele. Doua drepte coplanare pot fi: • paralele (nu au nici un punct in comun). • concurente (au un singur punct in comun). • identice (multimea punctelor lor coincid) Axioma paralelelor: Printr-un punct exterior unei drepte se poate duce cel mult o paralela la dreapta data. Teorema: Doua drepte distincte din spatiu, paralele cu o a treia sunt paralele intre ele. Unghiuri cu laturile respectiv paralele; unghiul a doua drepte in spatiu; drepte perpendiculare Doua unghiuri cu laturile respectiv paralele sunt congruente daca sunt ambele ascutite sau ambele obtuze si sunt suplementare daca unul este ascutit iar celalalt obtuz. Pentru a gasi unghiul dintre doua drepte a si b (necoplanare) se procedeaza astfel: • se cauta o dreapta paralela cu una dintre ele si care are un punct comun cu cealalta – dreapta c paralela cu dreapta b; • unghiul format de dreptele c si a este si unghiul format de dreptele b si a Doua drepte necoplanare sunt perpendiculare daca unghiul dintre ele este de 90°. Aplicații practice 1.Unghiul format de bisectoarele a două unghiuri adiacente și suplementare are măsura egală cu: A. 900 B. 450 C. 600 D. 1800 2. În jurul punctului O de o parte a unei drepte sunt construite unghiurile , adiacente două câte două. Se ştie că şi raportul măsurilor unghiurilor şi are valoarea 1,1(6). Calculaţi măsurile celor trei unghiuri. Din , rezultă că (1) Conform problemei avem de unde , de unde (2 Se ştie că (3) Înlocuind (1) şi (2) în (3) rezultă: Apoi aflăm , şi 3. Fie unghiurile astfel încât este bisectoarea unghiului , este bisectoarea unghiului , este bisectoarea unghiului , este bisectoarea unghiului , este bisectoarea unghiului , este bisectoarea unghiului , iar . a) Aflaţi b) Arătaţi că şi sunt semidrepte opuse. 4. În jurul punctului O sunt 26 de unghiuri având măsurile, în grade, exprimate prin numere naturale. Ştiind că unul dintre ele are măsura de 36°, arătaţi că printre celelalte sunt cel puţin două unghiuri congruente. Considerăm unghiurile în jurul punctului O având măsurile distincte cele mai mici posibile . Suma lor este . cel puţin două unghiuri sunt congruente 5. Fie şi unghiuri în jurul punctului O. Se ştie că: , şi este semidreapta opusă semidreptei . Arătaţi că: a). b). dacă şi numai dacă a) b)
Ana Octavia Georoceanu -clasa a VI-a A-
Aspecte teoretice
Punctul este figura geometrica ce se aseamana cu o urma lasata de un creion pe hartie. Se noteaza cu literele mari ale alfabetului: A, B, C … Punctul nu are dimensiuni. Dreapta poate fi comparata cu un fir intins. Dreapta este nemarginita si se noteaza cu literele mici ale alfabetului: a, b, c … Dreapta este formata dintr-o multime de puncte, numite puncte coliniare. Planul poate fi comparat cu suprafata unui geam, dar presupus nemarginit. Planul se deseneaza ca un paralelogram si se noteaza cu literele mici ale alfabetului grecesc: (alpha), (beta), (gamma) … Axiomele geometriei in spatiu: Axioma 1. Prin doua puncte distincte trece o singura dreapta, orice dreapta contine cel putin doua puncte distincte. Axioma 2. Prin trei puncte necoliniare trece un singur plan, orice plan contine cel putin trei puncte necoliniare. Pentru trei puncte necoliniare A, B, C, se noateaza planul determinat de ele astfel: (ABC). Axioma 3. Daca doua puncte distincte apartin unui plan, atunci dreapta determinata de ele este inclusa in acel plan. Axioma 4. Daca doua plane se intersecteaza (adica au un punct comun), atunci intersectia lor este o dreapta. Axioma 5. In spatiu exista cel putin patru puncte necoplanare. Determinarea dreptei Doua puncte diferite determina o dreapta. Se citeste dreapta AB (unde A si B sunt punte ce apartin dreptei) sau dreapta d. Trei puncte situate pe o dreapta se numesc puncte coliniare. Determinarea planului • Trei punte necoliniare determina un plan. • Doua drepte concurente determina un plan. • O dreapta si un punct exterior ei determina un plan. • Doua drepte paralele determina un plan. Paralelipipedul dreptunghic: • bazele sunt dreptunghiuri si plane paralele; • fatele laterale opuse sunt dreptunghiuri congruente; • fetele laterale opuse sunt in plane paralele; • fetele laterale sunt perpendiculare pe baze; • . Cubul: • toate cele 6 fete sunt patrate; • bazele sunt patrate si plane paralele; • fetele laterale opuse sunt patrate congruente; • fetele laterale opuse sunt in plane paralele; • fetele laterale sunt perpendiculare pe baze; • . Pozitiile relative a doua drepte in spatiu; relatia de paralelism in spatiu Definitie: Se numesc drepte coplanare, dreptele care sunt situate in acelasi plan. In caz contrar se numesc drepte necoplanare. Doua drepte sunt necoplanare daca nu sunt concurente si nu sunt paralele. Doua drepte coplanare pot fi: • paralele (nu au nici un punct in comun). • concurente (au un singur punct in comun). • identice (multimea punctelor lor coincid) Axioma paralelelor: Printr-un punct exterior unei drepte se poate duce cel mult o paralela la dreapta data. Teorema: Doua drepte distincte din spatiu, paralele cu o a treia sunt paralele intre ele. Unghiuri cu laturile respectiv paralele; unghiul a doua drepte in spatiu; drepte perpendiculare Doua unghiuri cu laturile respectiv paralele sunt congruente daca sunt ambele ascutite sau ambele obtuze si sunt suplementare daca unul este ascutit iar celalalt obtuz. Pentru a gasi unghiul dintre doua drepte a si b (necoplanare) se procedeaza astfel: • se cauta o dreapta paralela cu una dintre ele si care are un punct comun cu cealalta – dreapta c paralela cu dreapta b; • unghiul format de dreptele c si a este si unghiul format de dreptele b si a Doua drepte necoplanare sunt perpendiculare daca unghiul dintre ele este de 90°. Aplicații practice 1.Unghiul format de bisectoarele a două unghiuri adiacente și suplementare are măsura egală cu: A. 900 B. 450 C. 600 D. 1800 2. În jurul punctului O de o parte a unei drepte sunt construite unghiurile , adiacente două câte două. Se ştie că şi raportul măsurilor unghiurilor şi are valoarea 1,1(6). Calculaţi măsurile celor trei unghiuri. Din , rezultă că (1) Conform problemei avem de unde , de unde (2 Se ştie că (3) Înlocuind (1) şi (2) în (3) rezultă: Apoi aflăm , şi 3. Fie unghiurile astfel încât este bisectoarea unghiului , este bisectoarea unghiului , este bisectoarea unghiului , este bisectoarea unghiului , este bisectoarea unghiului , este bisectoarea unghiului , iar . a) Aflaţi b) Arătaţi că şi sunt semidrepte opuse. 4. În jurul punctului O sunt 26 de unghiuri având măsurile, în grade, exprimate prin numere naturale. Ştiind că unul dintre ele are măsura de 36°, arătaţi că printre celelalte sunt cel puţin două unghiuri congruente. Considerăm unghiurile în jurul punctului O având măsurile distincte cele mai mici posibile . Suma lor este . cel puţin două unghiuri sunt congruente 5. Fie şi unghiuri în jurul punctului O. Se ştie că: , şi este semidreapta opusă semidreptei . Arătaţi că: a). b). dacă şi numai dacă a) b)
Proiect despre sacrificiile umane la civilizatiile precolumibiene
Sacrificiile umane la civilizaţiile precolumbiene: aztecii, incaşii, mayaşii
Ana Octavia Georoceanu, clasa a VI-a A
Aztecii Aztecii s-au stabilit în Marele Podiş Mexican în jurul anului 1345 e.n. „conduşi” fiind de zeul lor protector spre un „pământ al făgăduinţei”. În această fază de organizare aztecii erau guvernaţi de preoţi, jertfeau copii zeului ploii şi credeau în venirea unui Mesia salvator. Probabil aspectul cel mai crud al religiei aztecilor era sacrificiul uman. Victimele erau, de obicei, sclavi sau războinici duşmani capturaţi (în ultima perioadă soldaţi spanioli). O victorie militară, o sărbătoare, o încoronare, o înmormântare, un ospăţ, totul era un pretext bun, o ocazie, ba chiar şi o obligaţie de a aduce sacrificii umane. Dar deosebirea dintre azteci şi celelalte popoare care practicau acest ritual nu era numai de ordinul cantitativ al celor sacrificaţi, ci şi de sensul pe care aztecii îl dădeau acestui act sângeros de cult. Aztecii nu făceau sacrificiile în nici un caz din sadism, ci din convingerea unei necesităţi supreme, absolute, dintr-o profundă credinţă religioasă prin care se încerca îmbunarea sau răsplătirea zeilor. Forma actului sacrificial era concepută în funcţie de ocazia, de sărbătoarea sau de natura divinităţii căreia sacrificiul îi era închinat. Astfel, victima dedicată zeului focului era arsă pe rug; cea închinată zeului ploii era înecată; cea închinată zeului vânătorii era străpunsă cu săgeţi ş.a.m.d. După care, în forma cea mai comună, victimei i se scotea inima cu ajutorul unui cuţit şi se depunea pe altar în vasul sacrificial. Numeroase ceremonii se terminau cu moartea unor voluntari, care considerau sacrificiul uman ca un destin onorabil adesea căutat: războinicul, murind pe piatra templului, devenea un semizeu, un nemuritor. În unele cazuri, sacrificiul se termina într-o comuniune în care se mânca din carnea celui oferit zeilor. Incaşii Incaşii au ajuns pe platoul peruvian prin jurul anului 1200 e.n. Faţă de elementele culturale ale localnicilor n-au adus nimic nou, în afară de spiritul lor războinic şi de o excepţională capacitate de organizare în toate domeniile. Într-un timp scurt au cucerit pe o rază de 3000 de kilometri aproximativ 500 de triburi, integrându-le într-un sistem de organizare extrem de precis. Suveranul purta numele de Inca, de unde numele de „popor al lui Inca”. Nu se ştie cu siguranţă dacă în timpul celebrărilor religioase se făceau şi sacrificii umane. În mod sigur nu erau practicate în mod sistematic ca în Mexic. Totuşi s-au găsit rămăşiţe ale fecioarelor Soarelui, preotese cereşti, a căror moarte a fost violentă, deşi au fost înmormântate cu obiectele familiare ca în cazul persoanelor obişnuite. De altfel, majoritatea cronicarilor fac referire la aceste sacrificii, însă această practică era o excepţie. Tocmai pentru că erau excepţii, sacrificiile umane erau socotite cele mai importante dintre sacrificii şi se făceau numai cu ocaziile cele mai solemne, sau cele mai grave: încoronarea unui împărat, epidemii, foamete sau război. Mayaşii Se crede că locul origine al poporului Maya ar fi podişul Guatemalei. Se presupune că până în secolul al IV-lea d.H. religia mayaşilor se rezuma la un simplu cult al forţelor naturii personificate, şi că riturile religioase le oficia capul familiei. Apoi, odată cu evoluţia societăţii, religia a luat o formă mult mai complexă şi mai elaborată. Sacrificiile, sub diverse forme, jucau un rol important în cadrul religiei mayaşe. Sacrificiile umane destinate să garanteze sănătatea unui popor a cărui viaţă se afla la mila forţelor naturii ce făceau existenţa nesigură, necesitau un mare număr de victime, în special prizonieri de război, dar nu se poate neglija nici sacrificarea femeilor şi a copiilor. Colorată în albastru (culoarea sacrificiului) şi purificată prin post, victima era condusă în locul destinat ceremoniei. La sfârşitul unui ritual simbolic, ea era ucisă prin scoaterea inimii cu ajutorul unui cuţit. Cu sângele ei se stropeau apoi din belşug imaginile zeilor. Ritualurile sângeroase, pe lângă sacrificiile umane şi de animale, mai constau şi în mutilări voluntare, prin care practicanţii îşi sfâşiau urechile, obrajii, limba şi alte părţi ale corpului pentru a sângera. Astfel, suveranii şi clasele superioare îşi sacrificau sângele de origine regală zeilor, impresionând sau identificându-se astfel cu forţele cărora li se adresau.
Ana Octavia Georoceanu, clasa a VI-a A
Aztecii Aztecii s-au stabilit în Marele Podiş Mexican în jurul anului 1345 e.n. „conduşi” fiind de zeul lor protector spre un „pământ al făgăduinţei”. În această fază de organizare aztecii erau guvernaţi de preoţi, jertfeau copii zeului ploii şi credeau în venirea unui Mesia salvator. Probabil aspectul cel mai crud al religiei aztecilor era sacrificiul uman. Victimele erau, de obicei, sclavi sau războinici duşmani capturaţi (în ultima perioadă soldaţi spanioli). O victorie militară, o sărbătoare, o încoronare, o înmormântare, un ospăţ, totul era un pretext bun, o ocazie, ba chiar şi o obligaţie de a aduce sacrificii umane. Dar deosebirea dintre azteci şi celelalte popoare care practicau acest ritual nu era numai de ordinul cantitativ al celor sacrificaţi, ci şi de sensul pe care aztecii îl dădeau acestui act sângeros de cult. Aztecii nu făceau sacrificiile în nici un caz din sadism, ci din convingerea unei necesităţi supreme, absolute, dintr-o profundă credinţă religioasă prin care se încerca îmbunarea sau răsplătirea zeilor. Forma actului sacrificial era concepută în funcţie de ocazia, de sărbătoarea sau de natura divinităţii căreia sacrificiul îi era închinat. Astfel, victima dedicată zeului focului era arsă pe rug; cea închinată zeului ploii era înecată; cea închinată zeului vânătorii era străpunsă cu săgeţi ş.a.m.d. După care, în forma cea mai comună, victimei i se scotea inima cu ajutorul unui cuţit şi se depunea pe altar în vasul sacrificial. Numeroase ceremonii se terminau cu moartea unor voluntari, care considerau sacrificiul uman ca un destin onorabil adesea căutat: războinicul, murind pe piatra templului, devenea un semizeu, un nemuritor. În unele cazuri, sacrificiul se termina într-o comuniune în care se mânca din carnea celui oferit zeilor. Incaşii Incaşii au ajuns pe platoul peruvian prin jurul anului 1200 e.n. Faţă de elementele culturale ale localnicilor n-au adus nimic nou, în afară de spiritul lor războinic şi de o excepţională capacitate de organizare în toate domeniile. Într-un timp scurt au cucerit pe o rază de 3000 de kilometri aproximativ 500 de triburi, integrându-le într-un sistem de organizare extrem de precis. Suveranul purta numele de Inca, de unde numele de „popor al lui Inca”. Nu se ştie cu siguranţă dacă în timpul celebrărilor religioase se făceau şi sacrificii umane. În mod sigur nu erau practicate în mod sistematic ca în Mexic. Totuşi s-au găsit rămăşiţe ale fecioarelor Soarelui, preotese cereşti, a căror moarte a fost violentă, deşi au fost înmormântate cu obiectele familiare ca în cazul persoanelor obişnuite. De altfel, majoritatea cronicarilor fac referire la aceste sacrificii, însă această practică era o excepţie. Tocmai pentru că erau excepţii, sacrificiile umane erau socotite cele mai importante dintre sacrificii şi se făceau numai cu ocaziile cele mai solemne, sau cele mai grave: încoronarea unui împărat, epidemii, foamete sau război. Mayaşii Se crede că locul origine al poporului Maya ar fi podişul Guatemalei. Se presupune că până în secolul al IV-lea d.H. religia mayaşilor se rezuma la un simplu cult al forţelor naturii personificate, şi că riturile religioase le oficia capul familiei. Apoi, odată cu evoluţia societăţii, religia a luat o formă mult mai complexă şi mai elaborată. Sacrificiile, sub diverse forme, jucau un rol important în cadrul religiei mayaşe. Sacrificiile umane destinate să garanteze sănătatea unui popor a cărui viaţă se afla la mila forţelor naturii ce făceau existenţa nesigură, necesitau un mare număr de victime, în special prizonieri de război, dar nu se poate neglija nici sacrificarea femeilor şi a copiilor. Colorată în albastru (culoarea sacrificiului) şi purificată prin post, victima era condusă în locul destinat ceremoniei. La sfârşitul unui ritual simbolic, ea era ucisă prin scoaterea inimii cu ajutorul unui cuţit. Cu sângele ei se stropeau apoi din belşug imaginile zeilor. Ritualurile sângeroase, pe lângă sacrificiile umane şi de animale, mai constau şi în mutilări voluntare, prin care practicanţii îşi sfâşiau urechile, obrajii, limba şi alte părţi ale corpului pentru a sângera. Astfel, suveranii şi clasele superioare îşi sacrificau sângele de origine regală zeilor, impresionând sau identificându-se astfel cu forţele cărora li se adresau.
Pasiunea mea
Pasiune și creativitate
Mă numesc Ana Octavia Georoceanu, sunt elevă în clasa a VI-a A și, după cum veți observa, sunt pasionată de literatură. Îmi place să citesc și să scriu tot felul de povestioare amuzante, de aceea m-am înscris în Clubul de lectură. Astfel, am putut participa la concursul de scriere creativă Locuiește în poveste, organizat de editura Art. Am câștigat preselecția și am participat la tabăra de creație de la Moeciu, alături de autoarea noastră de manuale, Florentina Sâmihăian, scriitorii Simona Popescu, Ioana Nicolae, Liviu Papadima, Laura Grungberg, Adina Popescu, pe care îi cunoașteți din volumul Ce poți face cu două cuvinte. Acolo am participat la difetite ateliere de creație și am reușit să scriu suficient de bine încât să fiu selectată, alături de alți 19 copii din toată țara, pentru a fi publicată în volumul Ce poți face cu două cuvinte-junior, ce se va lansa la târgul de carte din luna noiembrie 2012.
Mă numesc Ana Octavia Georoceanu, sunt elevă în clasa a VI-a A și, după cum veți observa, sunt pasionată de literatură. Îmi place să citesc și să scriu tot felul de povestioare amuzante, de aceea m-am înscris în Clubul de lectură. Astfel, am putut participa la concursul de scriere creativă Locuiește în poveste, organizat de editura Art. Am câștigat preselecția și am participat la tabăra de creație de la Moeciu, alături de autoarea noastră de manuale, Florentina Sâmihăian, scriitorii Simona Popescu, Ioana Nicolae, Liviu Papadima, Laura Grungberg, Adina Popescu, pe care îi cunoașteți din volumul Ce poți face cu două cuvinte. Acolo am participat la difetite ateliere de creație și am reușit să scriu suficient de bine încât să fiu selectată, alături de alți 19 copii din toată țara, pentru a fi publicată în volumul Ce poți face cu două cuvinte-junior, ce se va lansa la târgul de carte din luna noiembrie 2012.
Vrajitoare pentru o zi
Vrăji pentru începători
Ana Octavia Georoceanu
Mâine este ziua mea. Chiar de Halloween. Ar trebui să fiu bucuroasă, doar că am răcit. Ceea ce mă exasperează nu e atât faptul că am răcit, cât faptul că am răcit acum. În loc să răcesc și eu, ca tot omul, când dăm teze, sau avem proiecte de făcut, ori când dăm proba de rezistență la sport, eu răcesc taman de ziua mea. Adio petrecere, adio suflat în lumânări, adio plimbare la mall! De aceea, stând în pat și sufându-mi de zor nasul, mi-am pus ca dorință de ziua mea să fiu și eu vrăjitor, măcar pentru o zi și să fac tot ce-mi doresc. Bineînțeles că nu m-așteptam la nimic spectaculos, doar totată lumea știe că nu există zâne bune, care să-ți îndeplinească dorințele, ca lui Pinocchio. Așa că am stins lumina și am adormit. M-am trezit a doua zi, înconjurată de jucăriile mele, numai că odaia mea părea schimbată. Arăta cu totul diferit, ca unul dintre decorurile unui film horror: niște obiecte ciudate împrăștiate pe jos, o mătură atârnată în cuier, o pisică neagră ghemuită într-un colț. M-am gândit că visez, dar, indiferent de cât m-am frecat la ochi, nu am reușit să mă trezesc. Atunci, mi-am dat seama cu cea mai mare uimire că , poate, dorința mea ciudată chiar s-a îndeplinit. M-am ridicat din pat, mi-am pus pe mine roba ciudată și lungă de pe scaun și pălăria țuguiată, care nu-mi venea deloc. Chiar dacă eram cam speriată, mi-am zis că, din moment ce sunt vrăjitor, pot face ce doresc. Inclusiv să mă întorc acasă, dacă nu-mi place aici. Deocamdată, am coborât din camera mea și am observat că mă aflam într-un fel de hotel al vrăjitorilor. La parter, se afla un restaurat, al cărui chelner era un pudel morocănos care vorbea cu un accent franțuzesc ce mă călca pe nervi. - Madmoiselle Octavia, doriți meniul obișnuit? - Firește, am răspuns eu încurcată, dar deloc surprinsă că mă cunoștea toată lumea (doar suntem într-o lume magică!), sperând ca meniul meu obișnuit să fie unul pentru oameni, nu pentru vrăjitori. -Plătiți acum, sau mâncați pe datorie, ca și ieri? m-a întrebat ironic pudelul nesuferit. Aoleu, m-am gândit eu, ce fel de lume magică e asta? Nu poate mânca omul fără să plătescă? În basmele pe care le citisem, eroii nu plăteau niciodată masa. Am băgat mâna în buzunar, sperând să găsesc ceva pe acolo, dar n-am găsit decât o scamă colorată și un nasture rupt. Văzându-mi stânjeneala, pudelul, cu un aer arogant, mi-a aruncat sub nas ziarul local, deschis la rubrica Oferte de muncă. Am observat că erau o mulțime de cereri pentru vrăji, numai că eu nu știam cum să fac vrăjile. M-am gândit că ar trebui să am o baghetă magică, așa, ca Harry Potter, numai că eu nu găsisem niciuna în camera mea. Noroc că mi-au căzut ochii pe un anunț care dădea adresa unui magazin de închiriat baghete. M-am grăbit într-acolo, am intrat pe ușa colorată , observând că la ghișeu sătea o pisică siameză, de mărimea unui om, care-și pilea unghiile date cu ojă. Am cerut și eu una dintre baghetele disponibile și am închiriat-o pe datorie (cred că eram datoare la toată lumea pe aici!). Apoi m-am îndreptat spre adesa în care se spunea că e așteptat un vrăjitor, care să înlăture invazia unor sconși urlători din castelul unui nobil. Cum am ajuns acolo, un trol valet m-a condus într-o cameră plină cu sconși care țipau unul la altul, întrebându-se fiecare de rubedenii. Am agitat bagheta în aer, m-am concentrat și am rostit cuvintele magice Hocus-pocus. N-a mers. Am încercat Abracadabra. N-a mers. Am încercat apoi toate formulele magice de care îmi aduceam aminte, dar niciuna n-a mers, așa că trolul valet m-a dat afară. Eram foarte supărată, iar răceala mea nu-mi dădea deloc pace. În colțul străzii am observat un vânzător ambulant de plăcintuțe, care se uita zâmbitor la mine. Tentată de aroma îmbietoare a bunătăților, m-am apropiat și, când să spun ceva, am strănutat, transformându-l pe vânzător într-o libelulă. Vai de mine, m-am gândit eu, ce jalnic vrăjitor mai sunt! Nu știu nicio vrajă, nu am puteri speciale, însă dețin un strănut magic. Mai rău de atâta, nici că se putea. Văzându-mi fața tristă, libelula s-a transfotmat la loc în om, spre marea mea uimire. - Nu te speria, a zis vânzătorul de plăcintuțe. Am fost și eu odată un tânăr vrăjitor, care nu-și descoperise puterile. Ceea ce trebui să știi este că magia se află în tine, nu în alte obiecte sau formule magice. Trebuie doar să ai încredere că o vei găsi, zise el și se dispăru pe dată, cu plăcinte cu tot. Eu tot nu mă simțeam în regulă, gândindu-mă că viața de vrăjitor este mai crudă decât cea de elev și că tare aș dori să mă întorc acasă, la temele mele. Chiar atunci, am auzit tot felul de strigăte de spaimă. Locuitorii orașului fugeau de un val giantic de jeleu roz, care îi împietrea pe toți. - Ce se întâmplă? am întrebat buimacă un pitic ce se adăpostise sub podul lângă care mă aflam. - Vrăjitoarele rele au răspândit valul de jeleu pe care-l vezi, ca răzbunare pentru că nu sunt niciodată invitate la turneul nostru de făcut dulceață, celebru în toată lumea magică. - Păi, vrăjitoriii unde sunt? am întrebat eu. Ei pot înlătura vraja malefică, nu? - Tocmai azi, Justin Bieber a reușit să pătrundă în lumea magică și susține un concert pe gratis pentru toți fanii vrăjitori. De aceea, au plecat cu toții în Pădurea Mistică și ne-au lăsat de izbeliște. Văd că tu ai rămas, salvează-ne , te rog! Ce să fac? m-am întrebat eu. Cum să înlătur vraja? Nu știu nicio magie, nimic. Și, culmea, nu-mi mai vine să strănut. Am încremenit de groază. - Salvează-ne, te rog! imploră piticul, în timp ce toate lucrurile împietreau în jurul nostru. - Păi, nu știu să fac nimic! am țipat eu exasperată. Nici măcar nu sunt din lumea voastră. (grozavă zi mi-am găsit și eu să devin vrăjitoare!) Piticul se lăsî în genunchi și începu să-și facă rugăciunea. Cuvintele vânzătorului de plăcinte mi-au venit în gând. Bun, dar cum să ajung la magia dinăuntrul meu? Eu nu sunt vrăjitoare! Piticul se uita la mine cu ochii mari, înțelegând parcă ce mă frământă. - Poate te pot și eu ajuta, totuși! Știu că, dacă spui câteva versuri magice, care să te reprezinte, poți să-ți găsești magia interioară. Zis și făcut. Dar ce versuri să fac eu? Atunci, am închis ochii, m-am concentrat și m-am gândit la toate lucrurile care contează pentru mine și am rostit cu voce clară: Foaie verde de fistic, am să scriu un acrostih; chiar dacă nu-s vrăjitor, vreau binele tuturor; sunt puternică și știu că magia e ceva viu, ceva ce toți pot avea, numai de-ar crede în ea. Am deschis apoi ochii, dar vraja nu se risipise încă. Disperată, m-am gândit la ce aș fi putut să greșesc, și atunci mi-am amintit aroma delicioasă a plăcintuțelor de adineaori. Am strănutat puternic și deodată valul de jeleu solid s-a transcformat într-o mare de ciocolată, care ne-a stropit pe toți cu mireasma ei vanilată. Eu eram amețită de aroma ciocolatei, de bucuria reușitei și de răceală. Am simțit că leșin. M-am trezit apoi într-o cameră curată, iar la capul meu stăteau mai mulți vrăjitori. Cel mai bătrân dintre ei, în care l-am recunoscut pe vânzătorul de plăcinte, mi s-a adresat: - Muțumim pentru ajutorul dat, vrăjitoareo de ocazie. Cu ce te-am putea răslpăti și noi, în această zi magică de Halloween? - Oricât mi-ar plăcea să scap de școală și să fiu erou, mi-e dor de părinții mei, de prieteni și de colegi, ba chiar și de profesorii mei. Mi-aș dori să mă întorc acasă. - Cum dorești. Cred că acum ți-ai învățat lecția, zise bătrânul și, făcând un gest cu mâna, mă adormi la loc. Când m-am trezit, mi-a fost teamă că sunt încă o vrăjitoare răcită și datoare vândută, dar am auzit imediat vocea caldă a mamei: - La mulți ani, leneșo! Trezește-te, avem o surpriză pentru tine!
Ana Octavia Georoceanu
Mâine este ziua mea. Chiar de Halloween. Ar trebui să fiu bucuroasă, doar că am răcit. Ceea ce mă exasperează nu e atât faptul că am răcit, cât faptul că am răcit acum. În loc să răcesc și eu, ca tot omul, când dăm teze, sau avem proiecte de făcut, ori când dăm proba de rezistență la sport, eu răcesc taman de ziua mea. Adio petrecere, adio suflat în lumânări, adio plimbare la mall! De aceea, stând în pat și sufându-mi de zor nasul, mi-am pus ca dorință de ziua mea să fiu și eu vrăjitor, măcar pentru o zi și să fac tot ce-mi doresc. Bineînțeles că nu m-așteptam la nimic spectaculos, doar totată lumea știe că nu există zâne bune, care să-ți îndeplinească dorințele, ca lui Pinocchio. Așa că am stins lumina și am adormit. M-am trezit a doua zi, înconjurată de jucăriile mele, numai că odaia mea părea schimbată. Arăta cu totul diferit, ca unul dintre decorurile unui film horror: niște obiecte ciudate împrăștiate pe jos, o mătură atârnată în cuier, o pisică neagră ghemuită într-un colț. M-am gândit că visez, dar, indiferent de cât m-am frecat la ochi, nu am reușit să mă trezesc. Atunci, mi-am dat seama cu cea mai mare uimire că , poate, dorința mea ciudată chiar s-a îndeplinit. M-am ridicat din pat, mi-am pus pe mine roba ciudată și lungă de pe scaun și pălăria țuguiată, care nu-mi venea deloc. Chiar dacă eram cam speriată, mi-am zis că, din moment ce sunt vrăjitor, pot face ce doresc. Inclusiv să mă întorc acasă, dacă nu-mi place aici. Deocamdată, am coborât din camera mea și am observat că mă aflam într-un fel de hotel al vrăjitorilor. La parter, se afla un restaurat, al cărui chelner era un pudel morocănos care vorbea cu un accent franțuzesc ce mă călca pe nervi. - Madmoiselle Octavia, doriți meniul obișnuit? - Firește, am răspuns eu încurcată, dar deloc surprinsă că mă cunoștea toată lumea (doar suntem într-o lume magică!), sperând ca meniul meu obișnuit să fie unul pentru oameni, nu pentru vrăjitori. -Plătiți acum, sau mâncați pe datorie, ca și ieri? m-a întrebat ironic pudelul nesuferit. Aoleu, m-am gândit eu, ce fel de lume magică e asta? Nu poate mânca omul fără să plătescă? În basmele pe care le citisem, eroii nu plăteau niciodată masa. Am băgat mâna în buzunar, sperând să găsesc ceva pe acolo, dar n-am găsit decât o scamă colorată și un nasture rupt. Văzându-mi stânjeneala, pudelul, cu un aer arogant, mi-a aruncat sub nas ziarul local, deschis la rubrica Oferte de muncă. Am observat că erau o mulțime de cereri pentru vrăji, numai că eu nu știam cum să fac vrăjile. M-am gândit că ar trebui să am o baghetă magică, așa, ca Harry Potter, numai că eu nu găsisem niciuna în camera mea. Noroc că mi-au căzut ochii pe un anunț care dădea adresa unui magazin de închiriat baghete. M-am grăbit într-acolo, am intrat pe ușa colorată , observând că la ghișeu sătea o pisică siameză, de mărimea unui om, care-și pilea unghiile date cu ojă. Am cerut și eu una dintre baghetele disponibile și am închiriat-o pe datorie (cred că eram datoare la toată lumea pe aici!). Apoi m-am îndreptat spre adesa în care se spunea că e așteptat un vrăjitor, care să înlăture invazia unor sconși urlători din castelul unui nobil. Cum am ajuns acolo, un trol valet m-a condus într-o cameră plină cu sconși care țipau unul la altul, întrebându-se fiecare de rubedenii. Am agitat bagheta în aer, m-am concentrat și am rostit cuvintele magice Hocus-pocus. N-a mers. Am încercat Abracadabra. N-a mers. Am încercat apoi toate formulele magice de care îmi aduceam aminte, dar niciuna n-a mers, așa că trolul valet m-a dat afară. Eram foarte supărată, iar răceala mea nu-mi dădea deloc pace. În colțul străzii am observat un vânzător ambulant de plăcintuțe, care se uita zâmbitor la mine. Tentată de aroma îmbietoare a bunătăților, m-am apropiat și, când să spun ceva, am strănutat, transformându-l pe vânzător într-o libelulă. Vai de mine, m-am gândit eu, ce jalnic vrăjitor mai sunt! Nu știu nicio vrajă, nu am puteri speciale, însă dețin un strănut magic. Mai rău de atâta, nici că se putea. Văzându-mi fața tristă, libelula s-a transfotmat la loc în om, spre marea mea uimire. - Nu te speria, a zis vânzătorul de plăcintuțe. Am fost și eu odată un tânăr vrăjitor, care nu-și descoperise puterile. Ceea ce trebui să știi este că magia se află în tine, nu în alte obiecte sau formule magice. Trebuie doar să ai încredere că o vei găsi, zise el și se dispăru pe dată, cu plăcinte cu tot. Eu tot nu mă simțeam în regulă, gândindu-mă că viața de vrăjitor este mai crudă decât cea de elev și că tare aș dori să mă întorc acasă, la temele mele. Chiar atunci, am auzit tot felul de strigăte de spaimă. Locuitorii orașului fugeau de un val giantic de jeleu roz, care îi împietrea pe toți. - Ce se întâmplă? am întrebat buimacă un pitic ce se adăpostise sub podul lângă care mă aflam. - Vrăjitoarele rele au răspândit valul de jeleu pe care-l vezi, ca răzbunare pentru că nu sunt niciodată invitate la turneul nostru de făcut dulceață, celebru în toată lumea magică. - Păi, vrăjitoriii unde sunt? am întrebat eu. Ei pot înlătura vraja malefică, nu? - Tocmai azi, Justin Bieber a reușit să pătrundă în lumea magică și susține un concert pe gratis pentru toți fanii vrăjitori. De aceea, au plecat cu toții în Pădurea Mistică și ne-au lăsat de izbeliște. Văd că tu ai rămas, salvează-ne , te rog! Ce să fac? m-am întrebat eu. Cum să înlătur vraja? Nu știu nicio magie, nimic. Și, culmea, nu-mi mai vine să strănut. Am încremenit de groază. - Salvează-ne, te rog! imploră piticul, în timp ce toate lucrurile împietreau în jurul nostru. - Păi, nu știu să fac nimic! am țipat eu exasperată. Nici măcar nu sunt din lumea voastră. (grozavă zi mi-am găsit și eu să devin vrăjitoare!) Piticul se lăsî în genunchi și începu să-și facă rugăciunea. Cuvintele vânzătorului de plăcinte mi-au venit în gând. Bun, dar cum să ajung la magia dinăuntrul meu? Eu nu sunt vrăjitoare! Piticul se uita la mine cu ochii mari, înțelegând parcă ce mă frământă. - Poate te pot și eu ajuta, totuși! Știu că, dacă spui câteva versuri magice, care să te reprezinte, poți să-ți găsești magia interioară. Zis și făcut. Dar ce versuri să fac eu? Atunci, am închis ochii, m-am concentrat și m-am gândit la toate lucrurile care contează pentru mine și am rostit cu voce clară: Foaie verde de fistic, am să scriu un acrostih; chiar dacă nu-s vrăjitor, vreau binele tuturor; sunt puternică și știu că magia e ceva viu, ceva ce toți pot avea, numai de-ar crede în ea. Am deschis apoi ochii, dar vraja nu se risipise încă. Disperată, m-am gândit la ce aș fi putut să greșesc, și atunci mi-am amintit aroma delicioasă a plăcintuțelor de adineaori. Am strănutat puternic și deodată valul de jeleu solid s-a transcformat într-o mare de ciocolată, care ne-a stropit pe toți cu mireasma ei vanilată. Eu eram amețită de aroma ciocolatei, de bucuria reușitei și de răceală. Am simțit că leșin. M-am trezit apoi într-o cameră curată, iar la capul meu stăteau mai mulți vrăjitori. Cel mai bătrân dintre ei, în care l-am recunoscut pe vânzătorul de plăcinte, mi s-a adresat: - Muțumim pentru ajutorul dat, vrăjitoareo de ocazie. Cu ce te-am putea răslpăti și noi, în această zi magică de Halloween? - Oricât mi-ar plăcea să scap de școală și să fiu erou, mi-e dor de părinții mei, de prieteni și de colegi, ba chiar și de profesorii mei. Mi-aș dori să mă întorc acasă. - Cum dorești. Cred că acum ți-ai învățat lecția, zise bătrânul și, făcând un gest cu mâna, mă adormi la loc. Când m-am trezit, mi-a fost teamă că sunt încă o vrăjitoare răcită și datoare vândută, dar am auzit imediat vocea caldă a mamei: - La mulți ani, leneșo! Trezește-te, avem o surpriză pentru tine!
O poveste de Craciun
de Ana Octavia Georoceanu
-clasa a VI-a A-
Şcoala Gimnazială Grigore Moisil, Ploieşti
-profesor, Elena Samson-
În
ciuda titlului, nu o să vă povestesc
ceva despre vară. O… nicidecum ! O să vă povestesc ceva despre Crăciun.
Deci… Cu două zile înainte de Crăciun, știre
de prima pagină: „Moş Crăciun, răpit de rivalul său, Moş
Nicolae!” Până şi la televizor, pe toate posturile, numai asta apărea!
Dacă
in lumea nostră se face aşa mare tam-tam, imaginaţi-vă ce scandal este în
Cetatea Poveştilor! Toţi copiii, elfii şi renii moşului au început să plângă şi
să blesteme ziua în care Moş Nicolae l-a răpit pe Crăciun. Văzând supărarea
copiilor, Zâna Crăciunului a aflat de la asociatul său, puişorul Piu, că Moş
Crăciun este ţinut captiv în Hawaii şi că Moş Nicolae îl îndoapă cu prăjituri şi
lapte bătut (şi se ştie că Moşul nu poate rezista tentaţiei!) Auzind acestea, zâna
îşi luă ghiozdanul de la „Color Me Mine”, câteva provizii, globul ei de cristal
şi... la drum! Dar înainte de asta, zâna, director adjunct la compania ” Puneţi
o dorinţă S.R.L.”, îşi luă doi dintre cei mai de încredere angajaţi ai firmei
sale, pe pinguinul Acvamarin şi pe foca Coca. Aceştia nu au refuzat-o, deoarece
doreau să fie celebri (ca şi mine, de altfel!). De fapt, ei nu-şi doreau să-l
aducă pe Craciun înapoi decât din motive egoiste (doreau să fie promovaţi!). Acum, chiar că la drum...
Cei
trei au luat avionul, că doar nu vă închipuiţi că în ziua de azi mai circulă
cineva cu trăsura magică!
În drum spre Hawaii.....
Ca să
destindă atmosfera aceea apăsătoare, foca
Coca îşi scoase I-podul şi puse muzică.
-
Serios? Mariah Carey şi Justin Biber cu
melodia aia enervantă! S-a demodat de mult timp, soro! Fii şi tu la curent cu
moda! Eh... şi mai zici că ai cultură muzicală! spuse ţâfnos pinguinul
Acvamarin, care era în directă competiţie cu foca, pentru un post de assistant
manager.
Spre disperarea pinguinului, foca a dat
volumul la maxim şi a început să cânte împreună cu artiştii şi ,pe deasupra, să
mai şi danseze ( cam cum dansa un coleg de clasă pe celebra melodie „ Gangam
Style” de Psy!). Pot să spun că săracul pinguin
era enervat de-a dreptul şi tare ar mai fi dorit s-o pună la punct pe foca aia
nesuferită! Melodia se termină, iar acum apele se mai liniştiră. Pe playlistul focii
urma Michele Telo cu „Bara bara bere bere”.
-
Ăla vorbeşte de bere, e beţiv, ce să mai! Şi
mă făceai pe mine băutor amator de alcool! replică nervos pinguinul.
Biata zână, nu mai ştia ce să
facă să-i împace pe cei doi! Bine că au ajuns în sfârşit la destinaţie.
Dintr-o dată, ceva roşu trecu pe lângă
insulă, cu o viteză uimitoare!
-
Ah....Apocalipsa!!! Fugiţi!!! Îmi pare bine că-mi dau sfârşitul în
Hawaii. Ne vedem în viaţa de apoi! se plânse pinguinul Acvamarin .
-
Aşa- zisa apocalipsă a fost pe 21 decembrie,
acum trei zile, am trecut de ea! spuse foca Coca foarte autoritară.
-
Ştiam asta! răspunse pinguinul, care se
scutura de praf şi îşi ştrese cu o batistă lacrimile. Dar ce a fost chestia aia
roşie?
-
Sania mosului! spuse Zâna Crăciunului. Şi ea
îl caută pe Moş.
Cu ajutorul globului de
cristal, eroii noştri găsiră hotelul în care Moşul făcea saună (niciodată Crăciun nu refuzse o invitaţie
la saună, îi scădea colesterolul!)
-
Stai pe loc ,Nicolae, ce crezi că faci? îl
abordă zâna pe Moş Nicolae, care se odihnea satisfăcut pe un sezlong, lângă
piscină.
-
Zâna Crăciunului! Moşul ăsta a avut dreptate
când a spus că vei veni în căutarea lui!
-
Lasă-l în pace! strigă zâna.
-
Cu o
condiţie!
-
Care este aceea?
-
Unul dintre voi trebuie să-mi dea din
puterile lui speciale! Aşa, pot fi mai ceva decât Crăciun şi copiii mă vor iubi
pe mine mai mult!
Zâna se gândi pentru un moment
şi îşi consultă globul de cristal. Văzând cât de nefericiţi sunt copiii, se gândi
să-i ofere moşului puterile ei magice. Gândindu-se mai bine, foca îi oferi
darul său de a dansa step, iar pinguinul, darul său de a cânta ca Andrea
Bocelli. Chiar dacă erau în competiţie, niciunul nu putea să suporte copiii plângând.
Impresionat de gestul celor
doi, Moş Nicolae se simţi ruşinat, îşi ceru scuze şi-l eliberă pe Moş Crăciun,
iar Crăciunul a fost salvat!
- Doar nu era să fiu eu mai
puţin generos decît o focă şi un pinguin! mărturisi Moş Nicolae. Ce părere ar
fi avut atunci copiii despre mine!
Dar cei trei călători ai noştri? Au rămas fără
puteri? O... nu! Moş Nicolae nu a mai avut nevoie de ele, iar ei au învăţat o
lecţie importantă: Crăciunul înseamnă să te gândeşti şi la alţii, nu doar la
tine!
În orice caz, Regina Zânelor i-a răsplătit cum se cuvine, dăruindu-le şi alte talente
speciale!
Sper că şi voi aţi învăţat ceva important din
povestea asta! Iar de acum încolo, Moş Nicolae şi Moş Crăciun au făcut echipă bună, dar noi ştim că
fără cei trei eroi, nu am mai fi avut Crăciun!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)