O pana. Niste hartii, mii de ganduri si sentimente. Amintiri ramase,
scrise in acele randuri. Asa am putea descrie procesul artistic al
acestui poet atat de enigmatic. Poetul ce a reusit sa le inchine noptii,
iubirii si naturii, versurile sale atat de melancolice. Nimeni nu a mai
reusit sa-i egaleze poeziile. Cand am auzit ca am de scris despre unul
dintre cei mai cunoscuti poeti romani, am stiut ca sarcina care mi-a
fost data a fost o provocare. Nimic din ce as fi spus nu s-ar fi
potrivit, caci, cand vorbesti despre Mihai Eminescu si cuvintele sunt de
prisos, asa ca am sa incerc sa scriu despre ceea ce simt eu cand citesc
Eminescu:
O singura luna intr-o mare de zori, un singur soare peste o
mie de nori, mii de iluzii intr-o singura minte... 1000 de ganduri si
trairi in zeci de poezii, o lupta intre vise si adevar, o lupta la care
nu poti renunta, chiar daca tristetile ar intuneca izvorul luminos al
tuturor fiintelor, deplasat in cine stie ce colturi indepartate ale
existentei. Ah, viata! Credeam ca esti mai blanda, dar m-ai aruncat asa
de salbatic acolo unde doar strigatele mai amintesc de mine. Niciodata
nu vei putea intoarce timpul. Nu vreau sa mai spuna oamenii ca viata
merge inainte. M-am saturat sa ma exprim numai in cuvinte. E greu sa
mergi pe culmile vietii cu inima pustie, e greu sa suferi in tacere si
nimeni sa nu stie.
Aproape ca se poate simti melancolia si durerea pe care
Eminescu a pus-o in poeziile sale romantice.Toate aceste sentimente am
incercat, si eu, sa vi le prezint pentru a-i aduce un umil omagiu lui
Mihai Eminescu.
Aceasta compunere se poate gasi si pe blogul AnnesiAnna in care public.
